Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este despre încheierea și onorarea suferinței supreme.

Noi poate gândim că Iisus este cel care merită laurii principali pentru îndurarea și asumarea suferințelor umane, spre îndrumarea oamenilor în taina mântuirii. Dar suferința mamei care își pierde copilul este incomparabilă cu orice altă suferință îndurată de om, oricât de mare și de grea ar fi, în voia divină.

Iisus a fost un salvator al lumii; a purtat pe umeri o povară colectivă imensă, o misiune nobilă care a ajuns tradusă în lecții societale. Atașamentul lui pentru misiune nu a fost nici unul ușor (să ne amintim de momentul paharului din grădina Ghetsimani, înainte să fie vândut spre judecată umană… zicea ceva gen: ”Tată, dacă vrei, te rog ia paharul ăsta de la mine. Mi-e frică și mi-e greu. Te rog, scutește-mă de povara asta și dă-mi o viață blândă.”), dar nici unul imposibil (căci, în ultimul ceas, a avut puterea să se detașeze de durerea resimțită: ”Tată, mă predau în mâinile tale.”).

Totul se rezumă la atașamente. Și nu e lucru de care să ne atașăm în viața asta, pe care să nu-l putem lăsa să plece, spre recâștigarea liniștii interioare. Ne atașăm de bani, de plăceri carnale, de capacitățile noastre intelectuale, de orgoliu, de oameni, de job-uri, de viață… Dar nici unul din acestea toate nu trebuie să fie mai important pentru noi decât asumarea voinței divine. (Legea 1: să nu ai alți Dumnezei în afară de mine.) Pentru că altfel, ajungem să slujim atașamentelor, mai degrabă decât vieții pentru care ne-am întrupat… și atunci ne pierdem drumul.

Și, deci, poate că Iisus și-a asumat misiunea salvării lumii, pentru care a suferit și a creat înțelepciune. Dar mama sa a trebuit să trăiască durerea supremă: ruperea celui mai puternic atașament emoțional, creat față de fiul pe care l-a născut. Indiferent câte eforturi de reglaj rațional ar face omul… nu poate stinge vreodată durerea creată de evenimentul total indezirabil al pierderii copilului.

Așa că… indiferent ce păcate ar fi avut Maria (mama) de plătit… suferința-i le stinge pe toate și le curăță, pentru vindecarea deplină a neamului. Căci, după plângerea completă a durerii, renaște tot trunchiul generațional.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.