Arhive categorie: Rezonanțe

Cuplajul

Sentimentul de ”acasă” poate fi trăit oricând, cu oricine de pe-acest Pământ sau dintr-o altă galaxie, care știe să păstreze liniște în gând, ochi deschiși cu energie și focul arzând pașnic la furie. Sunt doar puțini cu care-ajungem să cuplăm atât de tare, nu pentru că n-ar fi decât o unică jumate pentru fiecare, ci pentru că nu știm să ne întoarcem să privim esența care ne face să trăim, să suferim, să zâmbim, să fericim și să iubim.

Cuplajul cu nuanțe de divin e cel puțin sublim și strălucește. Cel mai adesea, în pornirile trupurilor noastre confundăm lumina de la stea cu nevoia de a procrea, și ne răcește simplul fapt de-a căuta să satisfacem doar nevoia trupului și de-a rămâne strict la ce putem vedea cu ochiul liber că-i materia. Când vom învăța să nu mai confundăm chemarea de-a crea cu cea de a ne combina, ne vom putea dezvolta relațiile sociale-n bună calitate, lăsând loc rezervat iubirii sexuale spre a-și trăi momentele ei speciale, dedicate.

Sendviș

Sunt unele drumuri pe care le ierți, le mângâi și le lași să curgă, privindu-le din urmă cum se duc… și se desfășoară-ntr-o poveste bună și frumoasă, elegantă, pe care știi că n-o mai poți atinge, dar o lași să fie-n spirit ca și cum abia începe, pentru prima oară.

Și sunt drumuri pe care le aștepți, le simți că vin și se fac auzite, tropăie nerăbdătoare și nemulțumite că încă nu se pot manifesta, dar totuși înțelepte, știind că le vei da și lor loc să se desfășoare la timpul lor, în voie, să zburde și să zboare.

Sunt toate, cumva, petrecute în același timp, într-o separare de spații cu straturi de vid, de aceleași suflete spirituale, conștiințe supranaturale capabile să se multiplice la infinit, în plăcerea de a experimenta tot ce-au de trăit.

Riscuri

Dacă crezi că ceva există, dar în realitatea obiectivă de fapt nu există… tu nu pierzi nimic. (Ba chiar, din punct de vedere psihologic, credința îți poate fi pârghie ajutătoare de programare neuro-lingvistică.)

Însă, dacă nu crezi că acel ceva există, el fiind prezent în realitatea obiectivă… tu pierzi totul și bănănăi orb, închis ermetic într-un glob de sticlă.

Sfinți și îngeri

Ce este un sfânt? Sau un înger? Sau un oricare din ăsta sacru de talie-naltă, la care ne rugăm să ne ajute?

Este un simbol al unui tip de energie. Este un suflet de om care a trăit cândva pe pământ și a dus mai toată viața lui slujind într-o anumită direcție. Unul a vindecat, altul a fost curajos și a luptat, altul a facilitat relațiile de iubire, și tot așa. Faptele lui – fiind foarte multe și făcute din tot sufletul și cu toată dedicarea – au ancorat de numele lui respectivele nuanțe, transformându-l într-o categorie, într-un stereotip, într-un concept. Citește în continuare Sfinți și îngeri

Amor de concepte

Găsești în scripturi expresii pline de metafore, din care – dacă le iei în cel mai simplu sens al lor – înțelegi chestii despre viață mai limpede și mai profund decât chiar și dacă le-ai găsi explicate de știință.

La rândul ei, știința are frumoasa abilitate de a demonstra matematic existența fenomenelor, punând dovezi palpabile în mâna necredincioșilor.

Secretul cunoașterii, însă, constă în cuplajul celor două (spiritualitatea și știința) și a oricăror alte perspective analitice și experiențiale, din care alegem a ne poziționa-n raport cu viața.

Spiritualitatea + Ştiința = l.o.v.e. din aia cu armonie şi cu trăit în fericire pân’ la adânci bătrâneți.

Credință și încredere

„Am încredere în tine” și „cred în tine” par a fi același lucru. Dar nu sunt.

Încrederea este capacitatea de a delega o responsabilitate. Cel care își primește încredere, pe de o parte își asumă că poate purta pe umeri povara primită, și de pe de altă parte se simte onorat că a primit confirmarea că o poate duce.

Credința este capacitatea de a te simți în siguranță. Cel care are credință, știe că primește întotdeauna resursele de care are nevoie și că beneficiază de condiții optime pentru a-și duce la îndeplinire responsabilitățile. Citește în continuare Credință și încredere

Călătorii între dimensiuni

Când ai o dreaptă, te mişti de-a lungul ei. Eşti limitat strict la forma ei, la graniţele existenţei ei, şi nu ştii altceva în afară de ea. E tot universul, pentru tine.

Pui mai multe drepte una lângă alta şi faci un plan. Creşti gradul de libertate şi te poţi mişca în limitele planului. Ai descoperit o nouă lume, imposibil de imaginat înainte. Iar cei care sunt tot pe dreapta aia iniţială, te-au pierdut din vedere. Nu mai ştiu să te vadă, pentru că le-ai părăsit sistemul de referinţă. Ai ajuns într-un alt univers, pentru ei. Citește în continuare Călătorii între dimensiuni

La taclale cu bătrânii

Una entuziastă și tonică zice că cine n-are bătrâni, să cumpere un decodor telepatic, să vorbeasca cu ai lui, pe care i-a avut. Ca s-au plictisit de când tot așteaptă și ei o discuție în taină, ca de la suflet la suflet, fără ca noi să-i mai luăm în seamă sau să mai credem că încă există, doar că sub o altă formă…

Morții cu morții, viii cu viii… e o vorbă care are menirea de a ne împinge să ne desprindem de cei dragi care pleacă acasă la Big Boss și să ne concentrăm pe ale noastre, ale vieții, ale trăitului. Dar n-are treabă cu comunicarea noastră cu ei… care se află într-un continuum. Faptul că își schimbă forma de manifestare și se eliberează de trup, nu înseamnă că gata, nu mai avem treabă cu ei. Pentru că totu-n viață-i energie. Uneori e concentrată în materie și mișcă, alteori e mai diluată și se manifestă imaterial. (În fond, existența e mult mai bogată-n energie imaterială decât în cea materială.) Citește în continuare La taclale cu bătrânii

Demonstrația logică

Atunci când vorbim despre lucruri care nu se văd, este suficient să găsim reperele de logică potrivite pentru explicarea sau înțelegerea lor. Desigur, mărturia/ demonstrația fizică poate fi solicitată spre statuarea existenței lor, însă nu este întotdeauna posibilă.

Matematica (în primul rând) și alte științe fixe pot oferi explicații logice și/sau analogice satisfăcătoare (și poate chiar suficiente) pentru orice fenomen al existenței noastre, fără să miște un deget spre a le oferi dovezi concrete Tomilor necredincioșilor.

Universul tehnologiei

Tehnologia este o proiecție a noastră în exterior. Este o reproducere a ceea ce suntem, a ceea ce gândim și a ceea ce percepem și înțelegem despre viață. Este o formă de externalizare a conținuturilor dinăuntrul nostru, cărora le dăm viață și libertate să se desfășoare… uneori direcționat și controlat de noi (cum sunt mai toate tehnologiile de până în prezent – programate pentru un set de acțiuni determinate), alteori în voia lor proprie (cum este cazul tehnologiilor emergente, bazate pe automatizare, autonomizare, auto-evoluție și interconectare ridicată). Citește în continuare Universul tehnologiei

Linia sfinților

Prea multe și prea grele?…

Desprinde-te emoțional de ele și privește-le ca un observator neutru. Apoi închide ochii și ia-le una câte una, fix cum vin la mână, fără să mai cauți mereu orizontul. Pe rând: începi, rezolvi, închizi.

Ce nu ține de tine, dă-le libertate. Decizi doar pentru ce-i în controlul tău. Și te vei trezi la finalul zilei, deja, cu multe dintre ele realizate. Azi o parte, mâine alta, pân’ se fac toate.

Altfel, sună la linia verde a sfinților degrabă ajutători și descarcă-te lor de surplusul de emoții, frici și alte conținuturi asupra cărora nu deții controlul. Este eliberator!

Celula rebelă

Într-un organism, fiecare celulă își împlinește scopul. Nu doar pentru ea, ci pentru tot sistemul din care face parte.

Dacă nu-și face treaba, atunci strică organul local, care – la rândul lui – dăunează organismului mare. Un amărât de vârf de unghie, de exemplu, nu-ți lasă întregul picior să calce, imobilizând tot trupul. Și uite așa, orice mică celulă rebelă, care se trezește ea că are chef să-și traiască libertatea fără margini, strică fengshuiul întregului ecosistem.

Mai e o vorbă din popor, că buturuga mică răstoarnă carul mare. Nu e doar o zicală. E o realitate pe care cu toții o trăim, la nivel social, dar refuzăm să ne-o asumăm.

Armonici de semnal

Îmi plac armonicile dintr-un semnal.

Nu-s nici oscilația de bază, care fură atenția din start, dar nici zgomot, să nu le ia nimeni în seamă. Nu-s nici frecvență simplă, să fie prea lesne de-nțeles, dar nici zgomot haotic, fără sens.

Au propria personalitate. Sunt originale. Stau ca un ghimpe-n punctele de inflexiune și umplu peisajul în culoare. Purtătoare de-armonie naturale.

Și, uneori, chiar si din zgomot se pot naste armonici de rezonanta, ca niște copii nedoriți care ajung să-ți facă viața frumoasă.

Intimitatea

Intimitatea-i o iluzie născută din ignoranța noastră vizavi de formele de conștiință care ne-nconjoară.

Să luăm, de exemplu, florile. Stau liniștite acolo, la locul lor, și-și trăiesc viața meditând la frumos. Și zici că nici nu mișcă și că te ignoră de cu zorile. Dar, dacă nu le vorbești și nu ești atent cu ele, se supără de imediat pun botu’. Te privează una-două de culoare și miros.

Nu ești singur nicăieri, să trăiești ignorant ca tontu’, of…

Adevărata provocare

Noi avem impresia că ne e frica de moarte… când moartea e fix cea mai mică problemă în viața asta.

N-am venit aici să murim.

Să trăim – e adevarata provocare. Să ne gestionăm trăirile interioare, relațiile cu ceilalți, grija și iubirea față de apropiați și față de oameni, efortul de gestionare a atașamentelor, acceptarea și plăcerea suferințelor, coabitarea cu natura, și muuulți alți gărgăuni din ăștia care ne freacă la cap zilnic.

Deci dacă simți că nu ți-ai terminat treaba p-aici… stai fără griji: nu ești norocos să pleci acasă. Mai ai încă de muncă. Viața are nevoie de tine, nu te lasă și nu te trădează.