Arhive categorii: Rezonanțe

Episoade transcendentale

Deși apăsător uneori… e fabulos să-ți vezi încercările trans-generaționale cum se păstrează cu încăpățânare în viața ta și nu te slăbesc nici o clipă până când nu le consumi emoțional până la capăt.

Mai mult, e surprinzător cum îți aduce viața în copie la indigo lecțiile semnificative ale părinților, ale bunicilor și ale Citește în continuare Episoade transcendentale

Fragilitate

Dacă Dumnezeu e sensibil?!… Poate chiar mai sensibil decât noi (indiferent ce formă poartă) și suferă pe fond emoțional, ori de câte ori îl trădăm și nu mai lucrăm cu el?!…

Cum s-o simți el singur, acolo, în colțul lui?!…

Și cum ar fi ca noi să aflăm că trebuie să ne purtăm cu el părintește, responsabil, să avem grijă de el, să-i împlinim nevoi, ci nu cerându-i în continuu – ca niște copii – să ne facă poftele?!…

Rezolvă cauza

Neîncrederea în sine și lipsa de credință-n Dumnezeu se pot somatiza în corp în 2 dureri distincte, chiar dacă vizează o cauză unică (de ex., frica se poate manifesta prin durere de umeri – de la lipsa de bază pe sine, respectiv prin durere de genunchi – de la lipsa de supunere în fața voinței vieții/ refuzul de renunțare la control).

Durerile pot fi simultane (dacă nesiguranța e întreținută prin ambele mecanisme) sau alternant (dacă fie te bazezi doar pe tine, fie doar pe Dumnezeu). Întrebarea cu răspuns evident este: în ce situație dispar amândouă?

Vidul

În vid nu e căldură. Doar urme firave de suflet, un strop de conștiință mută și posibilități plăpânde, aflate-n așteptarea materializării. E liniște și lipsă de mișcare. Tăcere, vis, un frig haotic care – dintr-o șansă – poate atrage suficientă inerție pentru întrupare.

Vidul e locul de tatonare, libertatea de-ncercare și spațiul de manevrare ale lumii materiale. Este marja de eroare, șansa la greșeală, spațiul pentru învățare, cunoaștere, organizare, locul unde se depun eforturi pentru evoluare. Este casa energiei existențiale, unde locuiesc pornirile potențiale și arderile informaționale.

Savurarea

„Trăiește-ți” viața înseamnă să te bucuri de ceea ce trăiești, indiferent de cum decurge experiența.

Nu-i nevoie de extreme (care oricum suprasaturează simțurile și conduc la inflație-n apreciere), mai ales dacă-s menite să dea bine-n poză. În principiu, orice trăiești e frumos și-ți poate aduce o valoare. Până chiar și făcutul de nimic are o esență care merită explorată conștient și asumat.

Important e doar să fii atent și să te lași purtat de experiență în mod deschis și autentic.

Dedicație

Când pricepi că viața-ți dă experiențe (bune, rele, nu contează) pentru că tu le poți împlini/ realiza/ materializa în varianta lor cea mai bună, constați că ești de fapt privilegiat, nu pedepsit. Ai șansa să-ți servești din plin existența, să fii util și necesar, indispensabil pentru bunul mers al lucrurilor, așa cum e rostul lor să fie.

Retrezirea plafonaților

O țară de oameni buni, capabili, iubitori, deschiși, dar încercați de viață, asupriți, forțați și duși la limita puterilor, găzduiește suflete care-ntr-o altă viață e posibil să fi atins armonia și echilibrul, cuibărindu-se-ntr-un spațiu de confort și uitând să mai evolueze. Prin încercări diverse, acum sunt trimiși în pustiu până găsesc din nou un rost care să conteze și redescoperă cu ochii minții lor un Dumnezeu… ce doar pare că lipsește, când în fapt stă pitit cu ochi plini de speranță, neîncetând nicio clipă să-i vegheze și să-i protejeze. Pierderea de sine e doar temporară; pregătește o renaștere interioară care strălucește mult superior echilibrului instabil, temporar, de odinioară.

Lasă controlul!

Uneori mai tre să-l lași și pe Dumnezeu să aranjeze lucrurile… Nu neapărat din nevoia ta de ajutor, din disperare și din frică față de incertitudine și față de lipsa de control… Ci mai degrabă din respect față de el însuși, Dumnezeul care este Dumnezeu. Ca să-i dai credit și libertate să se manifeste. Că nimănui nu-i place să tot fie cicălit și încurcat la treabă. Ba, din contră, uneori avem nevoie să fim lăsați liniștiți, să ne facem partea, să ne dovedim meritul pentru existență. Ei, bine… Gândiți că și boss e tot unul de-al nostru, muncind cot la cot cu noi, în partea de responsabilitate care îi revine.