Despre rugăciunea curată

Când ne rugăm, să ne rugăm pentru puterea de a ne trăi încercările vieții.

Când spune Părintele acolo „Binecuvântează, Doamne, poporul tău și moștenirea ta!”, iar poporul trece printr-o perioadă/ epocă de toată jena, fix la asta se referă: la a da șanse de auto-depășire, de încercare, pentru ca oamenii să muncească cu sinele, să se trezească, să se învrednicească spre înălțare.

Că nimic frumos nu vine ușor (iar dacă vine, trece pe lângă tine, că nu știi să-l apreciezi) și nemeritat.

Iar când zice de „moștenire”, trebuie să ne uităm la transcedental. Să înțelegem că, din ce trăim, parte sunt ale noastre, și parte sunt moștenite. Dacă suntem sau nu mulțumiți de moștenirea asta… nu contează. Ea e acolo ca să ne ofere fix conținuturile de care avem nevoie, fiecare în felul lui particular, pentru a crește.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.