Dialog și rugăciune

Mă necăjesc când judec că-s unicul martor al trăirilor mele. Mă necăjesc pentru momentele de singurătate pe care le resimt în clipe de renegare a iubirii, când în jurul meu mișună necontenit atâtea suflete ce îmi trăiesc emoția. Suntem un tot; și tot ce știu să fac e să reneg creația. Îmi e destul de greu s-accept deasupra-mi creștetului fraged cum că ar exista un spirit ce mă ghidează-n cuget, în gândire și-n mișcare. Setea de eliberare și autonomie personală mi-e mult prea mare ca să pot observa că printre cele mai de preț valori din viața-mi limitată sunt chiar libertatea de decizie și independența de mișcare. Mai mult de-atât, ele îmi sunt întărite și condiționate de voința colectivă ce reacționează la modul în care eu percep și reacționez la mediul exterior, în fiecare clipă.

Suntem un tot aflat în continuă mișcare. Suntem un tot a cărui direcție se schimbă la fiecare gând interior și poziționare personală individuală. Fiecare gând al nostru, fie-ne el personal sau colectiv, adaugă un plus de dispoziții următoarelor mișcări ale omenirii ca ansamblu. Orice schimbare de atitudine personală se traduce-ntr-o schimbare energetică atât individuală, cât și relațională, reflectându-se-n schimbări de dinamică locală.

Suntem un tot intercorelat energetic-informațional, în esență. Orice urmă de val într-un simplu gând, imaginație, dorință, se transformă-ntr-o cascadă și-n mișcări de stradă într-o țară-nvecinată sau la pol opus situată. Suntem limitați de egoism când alegem să privim numai ograda noastră.

În naivitatea mea sunt insistent cerându-mi drepturi de independent aflat în permanentă legătură strânsă cu acest pământ și univers ce îi subzistă. Sunt un naiv când strig înăuntru-mi și mă cert cu Dumnezeu. Văd limpede că-s doar un simplu ligament într-o încrengătură ce de mii de milenii tot există. Sunt un simplu suflet ce-nainte să învie a semnat într-o parafă vie răspunderi și angajamente pe vecie. E pură pruncie lipsa de responsabilitate ce se vede-n orice fapte negândite și-aruncate cât o mie de păcate corelate și trunchiate. Sunt naiv când văd în mine ceea ce stă înmărmurit, necontenit în lumea toată, din vecie.

(…)

Sunt naiv să cred c-a mea voință egoistă va trona vreodată mai presus de scopurile tale. Sunt naiv să cred că joaca mea de-a v-ați ascunselea cu tine și cu credința ta mă va duce mai sus decât sunt acum. Sunt naiv să cred că raționalul mă va propulsa. Și știu că-s elemente ce mă țin pe loc când tu-mi faci loc să cresc și să tot cresc prin joc.

Mi-ar plăcea să pot să scriu. Să te pot asculta și să te pot urma. Mi-ar plăcea să-ți pot fi obedient întru totul. Câteodată mă obosește tare mult plimbarea asta pe dealuri, când în sus și când în jos. Dar mi-ai dat-o cu bună știință de cauză. Probabil că mi-ar prinde greu să rămân într-un singur loc, în liniște. Probabil că-mi găsesc liniștea, paradoxal, chiar prin agitația interioară. Te rog, fii bun cu mine și dă-mi credință. Și iartă-mi nedreptatea și greșeala care ies din mine, cu sau fără voie. Iartă-mi ignoranța și setea de-a ieși din mine. Probabil că cel mai sănătos ar fi să tac și să zac în tăcere înăuntrul meu, privindu-ți voia cum se naște dintr-un singur zmeu de vânt. Aș fi vrut să-ți pot admira voința privind la viața mea ca la un spectacol bun de teatru ce îmi iscodește lacrimi de la traiul mult prea profund, dar simplu, al evenimentelor.

Ce să-ți mai cer?!… Poate că tot aceleași lucruri pe care ți le cer mereu în speranța că mă vei absolvi de responsabilitatea de a mi le procura singur. Ce să-mi mai cer?!… decât năzuința de a face efortul ascultării tale depline. Am nevoie doar de ascultare. Ajută-mă să te servesc independent de micimea-mi omenească. Ajută-mă să cresc suficient cât să îți împlinesc voința înțeleaptă în sprijinul omenirii și al sănătății tale existențiale. Ajută-mă să experimentez și să accept ca naturale toate încercările tale. Dă-mi încercări pe măsura așteptărilor ce mi se potrivesc și crește-mă ca pe orice altă celulă a corpului tău ceresc. Învață-mă să fiu ceea ce vrei să-ți fiu și să accept acest lucru. Ai răbdare cu mine.

Sunt mic și capricios. Morocănos și pofticios. Limitat și ofticos. Sunt om. Această ființă controversată, doar o picătură din ce-ai putea fi tu vreodată. Sper să ne fi dat în specie deopotrivă defecte și calități, disponibilități de experimentare și plăceri extrasenzoriale pe care nu le crede nimeni nici dacă i le-arăți prin metode clare că există și se manifestă din plin chiar și la idioți.

Ajută-mă să fiu modest și împăcat cu mine chiar de-mi vei da lumea pe mână sau mă vei trimite singur într-o peșteră, văzând lumina lumii o dată pe lună.

Odihnă. Liniște. Echilibru. Interioare.

Dinamică. Incertitudine. Schimbare. Exterioare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.