Psihicul și Data-mining-ul

(scris în toamna lui 2011)

O paralelă între psihic și data-mining

Ființa umană este unul sistem autonom, o combinație unică din trei elemente (pe cât de diferite, pe atât de corelate și inter-dependente: fizicul, psihicul și spiritul) care, prin inter-relaționare, se autoîntrețin.

Să privim psihicul uman ca fiind punctul de plecare în descrierea unui proces de data-mining. Mai înainte de toate, voi prezenta un principiu numit ”al autonomiei” (descris în viziune personală): pentru ca un sistem să fie autonom, el are nevoie de 3 elemente intercorelate – control, instrumente și resurse (Tabel.1). Aceasta este o condiționalitate cheie pentru procesul de data-mining.

Principiul autonomiei

Psihicul uman

Data-mining

Un vapor în ocean

Control

Conștient

Evaluare/ Interpretare

Puntea de comandă

Instrumente

Subconștient

Instrumente

Cabina cu motoare

Resurse

Inconștient

Bază de date

Oceanul

Tabelul 1

Psihicul este împărțit în 3 niveluri de lucru – conștientul, subconștientul și inconștientul. Conștientul este poarta de intrare a datelor din mediul exterior în organismul uman. În plus, el creează șabloanele de lucru ale creierului; el dictează tendințele. Se spune că omul își utilizează până la 10% din potențial – acest procent include toată strădania noastră (conștientă!) de a crea, de a munci, de a scrie, de a vorbi, etc. Practic, conștientul creează doar condițiile de lucru și de rezolvare a problemelor, pe baza cunoștințelor deținute.

Subconștientul este atelierul în care se produc legăturile mentale de profunzime. Aici lucrează restul de 90%, prin acțiuni involuntare, de adaptare, de supraviețuire (de cele mai multe ori într-un procent nesemnificativ) și prin procese cognitive și afective complexe. În momentul în care conștientul a creat șablonul de lucru, acesta din urmă este preluat de subconștient și utilizat în căutarea soluțiilor/ în rezolvarea de probleme.

Inconștientul este magazia cu resurse: memoria, inteligența, afectivul (emoțiile), atenția, etc., magazie care este infinit mai mare decât conștientul sau subconștientul.

Interesant este că subconștientul este laboratorul unde se produc reacțiile ”grele” ale creierului, pe baza raționamentelor logice preluate de la conștient, utilizând cantități imense de energie și resurse din inconștient. Dacă problema prelucrată de creier este simplă (resursele sunt la îndemână – adică sunt la suprafața inconștientului și ușor de accesat, ex: memoria de lucru) atunci rezolvarea poate ieși la suprafață spontan, în timp real, lăsându-ne impresia că am găsit-o în mod conștient; dacă problema are o logică dificilă, atunci subconștientului îi poate lua mai mult timp să găsească asocierile potrivite de semnificații, oferindu-ne rezolvarea mai târziu (uneori se poate ajunge la durate de ani între momentul primului contact cu problema și găsirea soluției).

Subconștientul este motorul care utilizează toate rațiunile logice pe care conștientul le-a creat de-a lungul întregii vieți. De asemenea, subconștientul se folosește de cunoștințe, informații, date, pentru a oferi ”motorului” combustibilul necesar funcționării. Într-un proces de data-mining, subconștientul ar fi procesorul.

Psihicul uman deține câteva calități superioare: memorează, recreează, completează goluri… pe scurt, se adaptează. El se adaptează situațiilor astfel încât să facă față cu succes situațiilor autentice, întâmpinate de-a lungul întregii vieți. Precum un sistem hidraulic, o schimbare infimă a direcției de control (în conștient) apelează înzecit mai multe instrumente (în subconștient) care angrenează înmiit mai multe resurse (din inconștient). Iar din perspectiva efectelor generate… se aseamănă puțin cu teoria haosului/ cu efectul fluturelui).

Pe de altă parte, privind în substratul psihicului (care spuneam că este un subsistem al ființei umane), găsim percepția – unul dintre procesele sale, care servește drept model unui proces de data-mining. De asemenea, putem aplica și asupra percepției aceeași teorie a autonomiei și vom obține raționamentele din următoarele două secțiuni.

Percepția, ca proces analog al data-mining-ului

Percepția se desfășoară etapizat. În Tabelul 2, găsim o paralelă între percepție și procesul de data-mining:

Percepția

Data-mining

Interacțiunea cu stimulii: stimulii externi pătrund în organism prin cele 5 căi senzoriale. Accesul la baza de date: este necesar ca baza de date să fie vastă și completată într-un procent cât mai mare.
Senzația: este impulsul care îi transmite creierului că a intrat în contact cu un set de stimuli; creierul îi diferențiază după tipul lor (gustativi, kinestezici, vizuali, auditivi sau olfactivi). Selecția inițială: crearea câmpurilor de date, gruparea datelor în calupuri, în funcție de criterii diferențiatoare de bază.
Impresia: filtrarea după caracterul specific al stimulilor, cuantificarea acestora, clasificarea lor; se analizează particularitățile stimulilor și influența acestora asupra corpului. Preprocesarea: efectuarea operațiilor de amănunt în lucrul cu datele: filtrarea, ordonarea, normarea, etc.
Crearea imaginii perceptive: este un proces complex care leagă corespondențe între stimuli și le oferă semnificații logice; creierul creează contururi continue, leagă o linie melodică din sunete; creează continuum-ul. Transformarea: reprezintă procesarea datelor care ies din etapa de preprocesare; se identifică însușirile folositoare, se creează legături, asocieri; se descoperă fenomene și conexiuni.
Înțelegerea: creierul oferă semnificația logică a ceea ce simte, vede ori aude corpul; traduce stimulii în informație cunoscută, printr-un limbaj mental ușor digerabil. (ex: știe că forma văzută nu e un câine, ci e un măr) Data-mining: este procesul efectiv de extragere a informațiilor; elimină datele cu caracter neutru; se obțin tipare organizate de obiecte; se identifică esența semnificativă a datelor care, inițial, aveau un grad maxim de entropie.
Semnificarea: presupune analiza importanței subiective a percepției în cadrul psihicului. Interpretarea: presupune evaluarea informațiilor, identificarea semnificațiilor, extragerea meta-cunoștințelor.
Remanența: presupune întipărirea, memorarea, reutilizarea contextuală, adaptarea la noi nevoi. Raportare contextuală: (etapă nou introdusă, în viziunea mea) presupune utilizarea corespunzătoare (adecvată, corectă, din punct de vedere contextual) a informațiilor extrase de la ieșirea procesului (de ansamblu) de data-mining; calupurile de informații pot fi reutilizate, adaptate, completate, revizuite, asociate cu alte seturi compatibile de cunoștințe; se urmărește utilizarea informațiilor pentru scopuri superioare.

Tabelul 2

Nevoia de adaptivitate

Prin raportare la psihicul uman, consider că un sistem de data-mining cu capacități adaptive ar trebui să dispună de următoarele caracteristici:

– Un număr cât mai mare de date de intrare (percepția umană dispune de o infinitate de stimuli la intrare);

– Crearea (conștientă a) unui șablon inițial și a condițiilor de lucru, care să fie adaptate pe situația particulară;

– Automatizarea procesului de exploatare și procesare a datelor, din momentul creării condițiilor de lucru și a stabilirii accesului la resurse, astfel:

o Se creează un proces de învățare, algoritmi de antrenare a sistemului, cu scopul optimizării procesului de data-mining (procesările ulterioare vor fi asistate de o bază de cunoștințe și experiențe trecute); este util pentru procesele de adaptare și raportare contextuală;

o Crearea unei baze de date alternative în care se memorează instrumentele, algoritmii productivi, erorile, etc (experiența, în sine); se creează o bază de cunoștințe de lucru, care va folosi drept suport în parcurgerea ulterioară a noilor procese de data-mining;

o Utilizarea tuturor nivelurilor informaționale – date (datele brute, datele de intrare, neprocesate), informații (datele procesate, cu aspect de ansamblu), cunoștințe (informații corelate, asociate) – pentru a optimiza rezultatele procesului de data-mining și a le raporta corect la context (ca în cazul sculpturii, inițial se utilizează calupuri mari (brute) de material, peste care se completează cu bucăți de diverse dimensiuni, în funcție de necesitățile ulterioare, se astupă golurile, se peticește, etc); adaptarea progresivă (și ulterioară) la cerințele inițiale, prin completări locale cu date.

De ce avem nevoie de adaptare? Platon zicea că realitatea percepută este o reprezentare imperfectă a unei realități perfecte. (În mintea noastră putem gândi un cerc perfect, însă în realitate nu există instrument care să îl deseneze ca atare.) Și, pe deasupra, mai este și subiectivă, individuală și conotativă.

Pentru că sensul unei comunicări este dat de efectul ei, se observă necesitatea găsirii modalității adecvate pentru raportarea corespunzătoare a cunoștințelor (extrase de pe urma procesului de data-mining) la contextul extern. În mintea umană, percepția se realizează în planul câmpurilor perceptive: vizual, auditiv și senzitiv. Influențele acestor câmpuri pot fi ponderate sau predominante. Spre exemplu, un om poate percepe lumea prin toate simțurile în mod egal sau doar prin imagini vizuale, neglijând celelalte căi de acces la date. Gândirea este un proces care utilizează toate formele de reprezentare a psihică a conținuturilor.

Raportarea contextuală a cunoștințelor finale este un proces sensibil. Luăm, ca exemplu, un transmițător (uman) care utilizează predominant câmpul vizual în procesele sale cognitive și un interlocutor ce utilizează câmpul auditiv. Dacă primul va comunica mesajul prin intermediul imaginilor (cuvinte, termeni, expresii ce denotă imagini vizuale), în defavoarea sunetelor, atunci semnificația de bază a mesajului transmis este puternic alterată. Deși transmițătorul, bine intenționat, detaliază cât poate de bine și creează și ansamblul ideilor, este posibil ca sensul mesajului recepționat să fie cu totul diferit. Este ca și când s-ar vorbi limbi diferite de o parte și de alta sau ca și când s-ar încerca demodularea în frecvență a unui semnal modulat în amplitudine. Se observă că, în acest caz, procesul de data-mining își pierde din utilitatea practică, deoarece nu a fost integrat ca subsistem al unui ansamblu superior de procese.

Integrarea

Teoria holistă afirmă că, în ceea ce privește un sistem, întregul este întotdeauna mai mult decât suma părților sale componente. Entitatea își are elementele componente legate între ele prin funcții asociative/ legi/ reguli – să le numim, generic, forțe de legătură. Fizicul, psihicul și spiritul sunt, la rândul lor, entități total diferite între ele, distincte; însă, puternic corelate, ele funcționează ca subsisteme ale ființei umane. Legătura dintre acestea se realizează întotdeauna prin schimburi reciproce de influență.

Spiritualitatea este energia vitală care ne animă viața. Este o formă de existență complexă și dificil de perceput. Prin analogie la aceasta, ne putem gândi la tipurile de energie potențială și cinetică din mecanica clasică, pereche corespunzătoare intențiilor, respectiv acțiunilor umane.

Fizicul este reperul concret și cel mai simplu al existenței celorlalte două subsisteme (spiritul și psihicul), pe care îl avem în lumea materială. Totuși, vom vedea (în următoarea secțiune: ”Utilitatea și esența”) că această calitate de ”element concret” este contestabilă (teoria relativității face apel la flexibilitatea rezultatelor obținute în sens contextual; adică, pentru orice rezultat obținut în data-mining, e util să se găsească reperele contextuale; astfel, el poate fi util sau inutil, valid sau invalid, oferă o cantitate de informație 0 sau 1, etc).

Psihicul uman este o formă deosebită de existență: ea reprezintă calea de manifestare a spiritului în lumea concretă. Psihicul este controlat și coordonat de energie (spiritul este puntea de comandă) prin intermediul unor instrumente (lumea materială) ce îndeplinesc rolul de suport fizic.

Utilitatea și esența

Dincolo de pașii interni ai data-mining-ului, este nevoie să privim corespondența contextuală a rezultatelor obținute în urma derulării procesului propriu-zis. Psihicul uman este un subsistem al individului. De cele mai multe ori, el își raportează (asociază) procesele mentale la mediul concret în care trăiește; își creează și își valorifică consistența reperelor contextuale. Rezultatele finale pot avea grade diferite de potrivire. Totul este relativ, până la urmă, dacă ascultăm spusele lui Einstein…

Prin urmare, așa cum individul caută o stare de echilibru raportată la locul său în univers, tot așa un proces de data-mining este o unitate de bază într-un amplu proces de adaptare la un set superior de entități de lucru. Așa cum psihicul este un subsistem al ființei umane, tot așa data-mining-ul poate fi privit ca subsistem al unei entități funcționale superioare. Scopul data-mining-ului este de a dezvălui calea optimă de interacțiune între entități distincte, ce realizează funcții diferite și acționează pentru îndeplinirea unui singur obiectiv superior. Așadar, scopul data-mining-ului este, în fond, de a micșora (sau elimina, dacă este posibil) tensiuni inutile, create de diferite divergențe din lumea reală.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.