Sfântul Sfințit Mucenic Antipa

În 11 aprilie sărbătorim ziua Sf. Sfințit Mucenic Antipa, care a fost ucis pentru credința și smerenia purtate în slujba lui Dumnezeu. Astfel, facem un efort de reconștientizare a ușurinței și neînfrânării cu care omul necredincios poate face rău semenilor săi.

Prin ”omul necredincios” se înțelege omul individualist, egoist în gândire, egocentric și autosuficient, care nu conștientizează că este parte dintr-un areal, dintr-un ecosistem care funcționează pe bază de reguli de respect reciproc și al cărui echilibru (ca organism de ansamblu) este dependent de asumarea tuturor membrilor săi a locului și rolului care le revin, a limitărilor care li se impun (spre respectarea libertății semenilor și protejarea mediul ambiental) și a umilinței pe care trebuie să o manifeste în fața energiei superioare care ne guvernează.

Omul care a pierdut contactul cu energia superioară se simte atotputernic și de neatins, nu are limite, și se abate de la drumul care îi revine pentru menținerea echilibrului vieții/ a ecosistemului din care face parte. Prin rebelitatea sa, devine toxic și distructiv pentru ambientul în care se desfășoară, tot aşa cum celulele canceroase afectează organismul care le găzduiește. Singura lui șansă și a urmașilor săi de a nu fi extirpați (din motive de curățenie, vindecare și homeostazie a macro-sistemului din care ei fac parte) este să devină conștienți de micimea proprie, prin îmbrățișarea umilinței și a smereniei în fața Creatorului cu care au bătut palma pentru un contract cu clauze precise, înainte de întruparea în această viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.