Arhive etichetă: rugaciune

Rugăciuni deșarte

Când trăiești cu sentimentul că toate-s de la Dumnezeu, te trezești că nici nu prea mai ai pentru ce să te rogi…

Nu te mai simți păgubit sau nedreptățit, nu mai crezi că trăiești ceva din ce nu meriți, nu mai știi să discerni care-ți e binele cel mai înalt și nici nu mai știi să-ți definești prea clar ce vrei tu, de fapt. Te sucești un pic când vezi că-s derizorii toate și pare că un „bine mă, facă-se voia ta!” e tot ce mai poți scoate.

Despre rugăciunea curată

Când ne rugăm, să ne rugăm pentru puterea de a ne trăi încercările vieții.

Când spune Părintele acolo „Binecuvântează, Doamne, poporul tău și moștenirea ta!”, iar poporul trece printr-o perioadă/ epocă de toată jena, fix la asta se referă: la a da șanse de auto-depășire, de încercare, pentru ca oamenii să muncească cu sinele, să se trezească, să se învrednicească spre înălțare.

Că nimic frumos nu vine ușor (iar dacă vine, trece pe lângă tine, că nu știi să-l apreciezi) și nemeritat.

Iar când zice de „moștenire”, trebuie să ne uităm la transcedental. Să înțelegem că, din ce trăim, parte sunt ale noastre, și parte sunt moștenite. Dacă suntem sau nu mulțumiți de moștenirea asta… nu contează. Ea e acolo ca să ne ofere fix conținuturile de care avem nevoie, fiecare în felul lui particular, pentru a crește.

Dialog și rugăciune

Mă necăjesc când judec că-s unicul martor al trăirilor mele. Mă necăjesc pentru momentele de singurătate pe care le resimt în clipe de renegare a iubirii, când în jurul meu mișună necontenit atâtea suflete ce îmi trăiesc emoția. Suntem un tot; și tot ce știu să fac e să reneg creația. Îmi e destul de greu s-accept deasupra-mi creștetului fraged cum că ar exista un spirit ce mă ghidează-n cuget, în gândire și-n mișcare. Setea de eliberare și autonomie personală mi-e mult prea mare ca să pot observa că printre cele mai de preț valori din viața-mi limitată sunt chiar libertatea de decizie și independența de mișcare. Mai mult de-atât, ele îmi sunt întărite și condiționate de voința colectivă ce reacționează la modul în care eu percep și reacționez la mediul exterior, în fiecare clipă. Citește în continuare Dialog și rugăciune