Vindecarea fiului lunatic

De ziua „vindecării fiului lunatic” (a patra duminică din Postul Mare) ne reamintim că ai noștri copii ne sunt cele mai frumoase daruri pe care le putem primi în viață. Ei vin nu numai ca să ne bucure sufletul, ci și ca să ne ajute să ne regăsim, să ne curățăm, să ne vindecăm, să ne îndreptăm, să ne realiniem la calea noastră autentică, să redescoperim iubirea necondiționată și dispoziția spre sacrificiu suprem… Practic, să scoată untul din noi până ajungem să redevenim varianta noastră cea mai bună.

”Fiul lunatic” este o marcă a încăpățânării și perseverenței părintelui de a se împotrivi căii de înălțare la care Dumnezeu îl strunește de-a lungul vieții, prin copiii pe care i-i dăruiește. Omul care nu înțelege scopul transformării proprii, în relația cu copilul său, primește în oglindă – prin copil – tocmai conținuturile pe care nu reușește să le vadă la sine și să le îndrepte. Copiii sunt ceea ce sunt părinții.

În disperarea sa, părintele strigă către Dumnezeu: ”Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”, simțindu-se neputincios și deznădăjduit de încercările pe care viața i le aduce prin copilul lunatic. Și atunci, prin deschiderea sufletului și renunțarea la sine, omul se umple de credință și de vindecare spontană, inițiind procesul curățării profunde atât a sa, cât și a copilului său și a întregului fir transgenerațional.

Et voila! Ce simplu se poate salva ziua printr-o simplă acțiune de conștientizare pornită din esența sufletului!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.