Există o serie de percepții stereotipice alandala, cum ar fi:

– Că în viață ar exista doar un (anumit) suflet pereche. L-ai ratat când a trecut pe lângă tine… Gata! Ești condamnat la singurătate eternă.

– Că Dumnezeu ar fi doar binele. Răul ar fi ceva nedorit, dintr-o tabără adversă care se luptă cu Dumnezeu și ai lui. Și asta… în condițiile în care Dumnezeu e, totodată, și Creatorul…

– Că noi ar trebui să ne vindecăm complet și să atingem fericirea absolută în timpul vieții (sau când plecăm dincolo). Un obiectiv și o promisiune care fug mereu și nu lasă atinse.

Uităm că tocmai ce ne doare ne crește și că existența e prin definiție plină cu de toate, cerându-se doar trăită.