Liberul arbitru și voința par că se buimăcesc spontan, inexplicabil, fix până trece pericolul să strici natura.
Plăcerea vieții
Să-ți placă atât de mult să trăiești, încât să n-ai regrete și să mai tot vrei… chiar și când zice big boss c-ai terminat treaba și te cheamă acasă.
Cam cum fac copiii după o zi plină de joacă, de au impresia că abia au început, când îi strunesc părinții seara să se potolească.
Curgerea
Când te cheamă viața să faci sau să spui ceva anume, totul curge liber.
Privirea de sus
Când te privești dintr-un punct superior ție, îți poți vedea trăirile, simțirile. Le poți înțelege și urmări evoluția. Le poți vedea traseul, de unde-au pornit, care li-i cauza, și către unde merg, spre ce scop sau nevoie, ce efect produc. Și totul prinde un sens care-ți scăpa-nainte.
Concurența informației
Inteligența evoluează într-un context de utilitate, concurențial și adaptativ. Crește ideea care servește unui scop, care prezintă autonomie și care materializează optim.
Conflictele interioare
Când simte un conflict (interior, de principii, de abordare), mintea noastră dă să fugă. Din cele mai simple și naturale motive… frica de necunoscut, disconfortul/ neplăcerea agitației interioare, comoditate vizavi de efortul pentru lucrul cu sinele… Și, evident, se baricadează cu munți de motive, care ajung – chiar ele – să o convingă că nu vrea să gestioneze conflicte, în caz că uită.
Dar nu e nimic acolo care să ne omoare. Ca orice lucru pe care îl facem (de ajungem uneori chiar să-l și stăpânim), dacă ne apucăm să luăm și să trăim pe rând ale vieții provocări, deprindem forță mentală și spirituală.
Nu e despre a câștiga sau a pierde. Nu e despre a trăi lucruri bune sau rele, frumoase sau urâte, plăcute sau dureroase. Nu e despre a le tria și a le selecta… E despre a le accepta. E despre a le trăi, așa cum sunt ele. Avem toată libertatea să le dăm ce valoare vrem noi, astfel încât să ajungem la pace cu ele.
Primindu-le cu deschidere, facem mușchiul tare la neuroni și la suflet. În gestionarea luptelor (interioare) putem găsi plăcere, mai ales atunci când n-avem încotro și viața ne aruncă-n ele fără a ne cere voie.
[Excepție fac masochiștii, care nu găsesc în toate astea nimic anevoie…]
Sinceritatea
Partea frumoasă la sinceritate e ca spui lucrurilor pe nume.
Partea mai puțin frumoasă e că prea spui lucrurilor pe nume.
Iubirea liberă
Iubirea liberă permite oamenilor de lângă tine să se manifeste în autenticitatea lor deplină.
Ia-te ușor!
Ce se întâmplă în jurul tău, ca experiențe la care tu iei parte, nu te privește decât în măsura în care tu decizi asta. Sistemul general al vieții e mult prea mare și mult prea complex ca să te privească doar pe tine ca un buric al Pământului. Ești important, ești chiar indispensabil, dar cele mai multe lucruri se întâmplă pentru că ăsta le e rostul. Tu ești acolo doar ca spectator, ca martor, și uneori și-un pic actor. Nu le mai lua personal. Ia-le mai ușor, mai în joacă.
Întruparea
Întruparea sufletului e precum ploaia: dintr-un nor de vapori, se condensează picături ce cad pe pământ ca să susțină viața.
Vidul
În vid nu e căldură. Doar urme firave de suflet, un strop de conștiință mută și posibilități plăpânde, aflate-n așteptarea materializării. E liniște și lipsă de mișcare. Tăcere, vis, un frig haotic care – dintr-o șansă – poate atrage suficientă inerție pentru întrupare.
Vidul e locul de tatonare, libertatea de-ncercare și spațiul de manevrare ale lumii materiale. Este marja de eroare, șansa la greșeală, spațiul pentru învățare, cunoaștere, organizare, locul unde se depun eforturi pentru evoluare. Este casa energiei existențiale, unde locuiesc pornirile potențiale și arderile informaționale.
Reglaje interioare
Sentimentul că meriți și stabilirea a ce anume meriți sunt gestionabile dinăuntru.
Despovărarea
Când te despovărezi și dai vieții lucrurile, să le gestioneze, devii actor-spectator la propria experiență. Ești și în mijlocul trăirilor, dar și privitor terț, prin ochii sufletului, admirând energia cum curge fluent prin tot contextul care te învăluie.
Diversitatea iubirii
Te poți îndrăgosti de viață-n multe feluri. Din toate astea, puține-s despre sex, cuplu sau căsătorie. Majoritatea-s despre a trăi o diversitate întreagă de experiențe, după cum are nevoie sufletul să fie.
Neînțelegerea celor două categorii și a fenomenului în ansamblu conduce la denaturare, la posesivitate, la derapaj, la blocaj, ori la situații (sau percepții) de trădare. Toate astea-s precursoare pentru boală.
Ai curaj să fii cu tine, învață să te înțelegi și bucură-te de ceea ce primești, în condiții de respect pentru sine, pentru semeni și pentru voințele divine!
Vibrația de suflet
Se-ntâmplă uneori să întâlnești suflete cu care vibrezi. Poate mai rar, poate mai des, după cum îți e norocul. În foarte puține din aceste cazuri e vorba despre sex. Cel mai adesea-i despre trăirea unor catalize (dacă-s pe termen mai scurt) sau de savurarea unor cadouri (dacă-s pe termen mai lung), în tot felul de forme mijlocite de comunicare și de interacțiune în cuplaj. În mitologia urbană le zice „suflete pereche”.
Chemarea către sex e doar Citește în continuare Vibrația de suflet
Condiții de curățenie
Curățenia constă-n organizarea libertăților și limitelor. Adică, a regulilor.
Libertăți sunt multe.
Limite, mai puține, dar ferme și atent contabilizate: atașamente, credințe, convenții, fapte.
Savurarea
„Trăiește-ți” viața înseamnă să te bucuri de ceea ce trăiești, indiferent de cum decurge experiența.
Nu-i nevoie de extreme (care oricum suprasaturează simțurile și conduc la inflație-n apreciere), mai ales dacă-s menite să dea bine-n poză. În principiu, orice trăiești e frumos și-ți poate aduce o valoare. Până chiar și făcutul de nimic are o esență care merită explorată conștient și asumat.
Important e doar să fii atent și să te lași purtat de experiență în mod deschis și autentic.
Împrumutul
Nu deții nimic. Ai totul cu chirie.
Uneori o zi, alteori un an, alteori o viață, alteori o veșnicie.
Legătura de suflet
Legătura de suflet adună atâta energie și căldură-n jurul ei, că topește tot. Blocaje, limite, tristeți, manifestări, zâmbete distorsionate, lipsă de viață.
Confuzia coordonată
Viața are un mod interesant de a te face să fii prost și să greșești împotriva dorinței tale, ca să facă lucrurile cum știe ea că e mai bine pentru toată lumea.
Căderea în somn
Căderea în somn e conștiința care-ncearcă să pună-n ordine gândurile (dintr-o inerție de organizare și o tendință spre echilibru – principii universale de viață), dar capitulează și se disipă-n univers, părăsind temporar trupul.
Dedicație
Când pricepi că viața-ți dă experiențe (bune, rele, nu contează) pentru că tu le poți împlini/ realiza/ materializa în varianta lor cea mai bună, constați că ești de fapt privilegiat, nu pedepsit. Ai șansa să-ți servești din plin existența, să fii util și necesar, indispensabil pentru bunul mers al lucrurilor, așa cum e rostul lor să fie.
Zâmbetul
Când simți profund subtilitatea vieții, aproape că nu te poți opri să zâmbești ca prostul, din nimic.
Preșul
Corpul cedează nu atât de la bătrânețe, cât de la presiunea lucrurilor nerezolvate și băgate sub preș de-a lungul anilor.
Persistența
Sunt unii oameni (și unele situații) care se-nvârt pe lângă tine și tu pe lângă ei, și-s acolo mereu indiferent cum îți merge. Și nu fac asta neapărat intenționat, ei doar trăiesc liniștiți, în ritmul lor. Dar e ca și cum viața ți-ar trimite niște parteneri inconștienți, devotați fără voia lor, călăuze naturale, dedicați scopului de a-ți face bine și a-ți ține de urât. Și te trezești într-o zi din inerția gândurilor tale și-i vezi că sunt acolo. Și te-ntrebi ce-ai făcut, oare, să meriți norocul ăsta?!… Și te mai întrebi, apoi, câte alte lucruri sunt așa frumos așezate în viața ta și nu știi să le vezi?!…