Incongruență

Postul și tristețea nu sunt buni prieteni.

Postul presupune eliberarea minții și menținerea ei în stare de echilibru, (și) prin lipsă de hrană. Când ești la pace cu tine și cu Dumnezeul tău, conflictele interne sunt minime, deci consumul de resurse, redus. E natural să nu ai nevoie de cine știe ce mâncare, iar pauza de alimentație permite corpului să-și facă curățenie fundamentală.

Tristețea/ depresia solicită alimentarea (și) cu hrană, pentru limpezirea minții. Conflictele interne consumă resurse fizice ca la balamuc. Dacă te apuci să ții post atunci, în speranța că se întâmplă vreun miracol care să te elibereze, riști să ajungi în stare de scurtcircuit. Curățenia de conflicte se face prin lucru cu sinele și comunicare cu ceilalți, în credința că ești mereu în siguranță și că totu-i pentru binele tău cel mai înalt. Tu ești la butoanele trăirilor tale și, implicit, responsabil de a-ți pune gândurile-n ordine.

În plus, tristețea/ depresia sunt prin definiție stări de abandon a voinței, de renunțare la control, de lipsă de chef de viață. Luptele interioare „pierdute”, dezamăgirile… conduc la epuizare, generând nevoia de odihnă și recuperare – stare care, în percepția subconștientă, surclasează nevoia de alimentare. Însă, fără resurse (nu doar fizice, ci și mentale), recuperarea fie nu se poate face, fie-i șubredă și parțială.

[Să ne reamintim și că, la bază, postul presupune renunțarea la tristețe și îmbrățișarea necondiționată a bucuriei, indiferent de experiențele vieții.]

Așa că, înainte – sau, mai bine zis, în loc – să te bagi la somn, asigură-te că dai corpului mâncare și minții gânduri corespunzătoare, pentru ca procesele homeostatice automatizate să aibă material cu care să lucreze. Efortul tău se rezumă doar la a seta condițiile inițiale/ direcțiile principale/ strategiile esențiale pe care corpul să le poate prelua pe fundal, să le proceseze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.