Arhive categorii: Pulsiuni

Podiumul

Locul 1 forțează la trăirea unor lecții personale, de gestiune a orgoliului, a câștigurilor și a pierderilor, a creșterilor și a căderilor abrupte, a presiunii, a trăirii la extreme.

Locul 2 pregătește pentru viața reală, pentru dinamica generală de evoluție inter-umană, pentru înghițitul în sec și acceptarea cu răbdare a echilibrului lipsit de aromă, pentru gestionarea speranțelor disipate-n van și a promisiunilor diluate în neîmplinire, pentru toleranță la trădarea dorințelor spuse cu sârg unui Dumnezeu care nu le onorează, dar care face lucrurile bine pentru noi, pe fundal și fără laude.

Automatisme

Până nu simți profund fenomenele care se văd doar cu ochii minții, depui efort de fiecare dată pentru conștientizarea lor.

Însă, odată internalizate, prind persistență și se adaugă ca elemente practice la realitatea pe care o trăiești. Ajungi să le gestionezi în mod automatizat, cu încredere, cu precizie, ca pe un lucru firesc, care nu-ți mai cere atenție explicită pentru coordonarea mișcărilor.

Pauza de savoare

Să te oprești un pic din viteza vieții nu înseamnă c-ai îmbătrânit.

Și nu tre s-aștepți să-mbătrânești, că să-nveți să trăiești deplin, așezat, să te respecți, să ai grijă de tine, să respiri, să te bucuri de viață, să te-aduni, ca să poți continua cu energie.

Să te oprești un pic locului, să închizi ochii, să-ți privești viața cu liniște și blândețe, să ieși din ciclul de Citește în continuare Pauza de savoare

Plăcerea utilă

E hipnotizant să ai în jurul tău oameni cărora le place să ducă lucrurile la capăt. Să vezi cum pun totu-n ordine cu atenție și cum desăvârșesc acțiunile cu satisfacție…

Poate fi o nuanță de obsesiv-compulsivitate care-i animă… Dar aduce-n aer un miros de curățenie și sănătate. E fix atât cât trebuie, pentru ca viața să se deruleze în condiții optime.

Catharsis

Catharsis-ul e o avalanșă de trăiri interioare.

Greu e doar până ajungi la emoția declanșatoare. Când ai atins-o, însă… doare atât de tare că le dă drumul la toate să curgă-n cascadă, de nici nu le poți urmări sau savura în mod particular, pe fiecare. Se desfășoară toate-n fața ochilor ca un film dat pe repede-nainte, cu descărcare abruptă de tensiune interioară… Fuge mintea cu viteză, de la una la alta, și le simți rostul concret… de rămâi uimit cum le-ai descoperit abia atunci pentru prima oară, deși le-ai avut mereu acolo (însă bine ignorate, ca să nu doară).

Și-apoi, brusc, te simți liber. Totu-i liniște…

Conflictele interioare

Când simte un conflict (interior, de principii, de abordare), mintea noastră dă să fugă. Din cele mai simple și naturale motive… frica de necunoscut, disconfortul/ neplăcerea agitației interioare, comoditate vizavi de efortul pentru lucrul cu sinele… Și, evident, se baricadează cu munți de motive, care ajung – chiar ele – să o convingă că nu vrea să gestioneze conflicte, în caz că uită.

Dar nu e nimic acolo care să ne omoare. Ca orice lucru pe care îl facem (de ajungem uneori chiar să-l și stăpânim), dacă ne apucăm să luăm și să trăim pe rând ale vieții provocări, deprindem forță mentală și spirituală.

Nu e despre a câștiga sau a pierde. Nu e despre a trăi lucruri bune sau rele, frumoase sau urâte, plăcute sau dureroase. Nu e despre a le tria și a le selecta… E despre a le accepta. E despre a le trăi, așa cum sunt ele. Avem toată libertatea să le dăm ce valoare vrem noi, astfel încât să ajungem la pace cu ele.

Primindu-le cu deschidere, facem mușchiul tare la neuroni și la suflet. În gestionarea luptelor (interioare) putem găsi plăcere, mai ales atunci când n-avem încotro și viața ne aruncă-n ele fără a ne cere voie.

[Excepție fac masochiștii, care nu găsesc în toate astea nimic anevoie…]

Chemarea

Sentimentul de a fi dorit descătușează tot soarele din tine. Te cheamă să te manifești, să te-mplinești. Trezește datoria sufletului care ești și pentru care ai venit să viețuiești. E catalizatorul care te deschide și te trage-afară din adâncurile tale cele mai profunde. Te face să te simți chemat în slujba vieții, să te dedici, să te oferi, să arzi, să dăruiești.

Opusul (indiferența) te face să seci și te-nmărmurește. Te liniștește cum se pierd mute, în apa lacului, firave unde…

Inerția adaptării

Când ești adaptabil din fire, ajungi adesea să-ți placă lucruri pe care inițial le renegai.

E enervant când te gândești că ele pot contraveni chiar cu rigorile tale… Însă poate-i cazul să umbli un pic la principii, să verifici cât de ferm stau în picioare și de n-au cumva nevoie de-adaptare, ori de nu se cer reconstruite mai stabil, să fie mai generale. Iar de nu e cazul, totuși… poate te oprești din deparaje și „mici pofte” ocazionale care ajung să fie repetate până se transformă-n obiceiuri nespecifice, nenaturale.

Spații dinăuntru

Emoția și rațiunea evoluează în universuri separate.

Poți să fii bine cu una și praf la cealaltă, și totuși să te păstrezi funcțional și viața să curgă. E ca și cum ai fi doi oameni deodată, uneori armonizați, alteori certați; uneori sincronizați, alteori dezaliniați; uneori echipă, alteori separați.

Și fiecare caută să-și satisfacă Citește în continuare Spații dinăuntru