Poți percepe resursele care-ți trec prin mână ca fiind doar pentru tine sau și pentru ceilalți și pentru mediul înconjurător, în egală măsură. Nu pierzi nimic. La fel cum nu iei nimic cu tine când pleci acasă, la finalul vieții.
Simpla ajustare a percepției te ajută să te extinzi liber și natural, în binele pe care-l lași lumii.
Ce trăiești te ajută să-nțelegi potențialul și însemnătatea unor predispoziții din viața ta. Te scoate din mirajul infinitelor de posibilități cu „ce-ar fi dacă” și te-aduce în concret. Te modelează și-ți deschide ochii, să te vezi într-o versiune a ta pe care – în lipsa experienței – nu ai fi cunoscut-o.
Nu e nimic pierdut. E totul acumulare.
Uneori, proiecțiile și oglindirile fac realitatea să pară opusul.
Observă care-s conținuturile tale și care, ale celuilalt. Și cum vibrați între voi.
Și-ai să-nțelegi a cui situație se cere iubită mai mult și cum aveți să parcurgeți împreună drumul.
Lasă omul în experiență, să se zbată. Asistă-l, însoțește-l, fii martorul eforturilor lui. Iar când răzbate, împărtășește-i perspectiva din exterior, că să-l ajute să-și fundamenteze lecția și să înțeleagă sensul superior.
După o furtună de trăiri, dă firul înapoi și vezi ce-a vrut să zică universul.
Chiar dacă aparent nu mai e cazul pentru unele decizii luate în vâltoarea momentului, reține-le totuși ideea, că-s născute dintr-o formă de adevăr interior care altfel nu ar fi ieșit la suprafață.
Locul 1 forțează la trăirea unor lecții personale, de gestiune a orgoliului, a câștigurilor și a pierderilor, a creșterilor și a căderilor abrupte, a presiunii, a trăirii la extreme.
Locul 2 pregătește pentru viața reală, pentru dinamica generală de evoluție inter-umană, pentru înghițitul în sec și acceptarea cu răbdare a echilibrului lipsit de aromă, pentru gestionarea speranțelor disipate-n van și a promisiunilor diluate în neîmplinire, pentru toleranță la trădarea dorințelor spuse cu sârg unui Dumnezeu care nu le onorează, dar care face lucrurile bine pentru noi, pe fundal și fără laude.
În troleu urcă un cuplu în etate (estimez că la 80+). Ea refuză locul liber și i-l lasă lui (fiind un pic mai ramolit), dar primește-n schimb un altul mai departe, de la un domn tot cam din aceeași generație, care – privindu-l pe domnul dintâi și referind-o cu un gest pe doamnă – zice mândru:
„Vedeți? Am fost mai Citește în continuare În taină
Creativitatea-i o limbă cu alfabet bogat și divers (format din conținuturile dobândite-n viață), ce evoluează natural și exprimă înțelesuri infinite.
[Pe principiul mozaicului – construcția de imagini unitare prin combinarea de piese mici, mono-informaționale.]
Imaginează-ți că evenimentul alandala de azi își așteaptă cuminte perechea sincronă din viitor, să o închidă perfect, în mod inexplicabil.
Simbolismul lui Dumnezeu – această artă a naturii de a-ți arăta și a-ți ascunde în același timp informația de care ai nevoie, astfel încât să-ți ofere curiozitatea de a explora, la pachet cu sentimentul de încredere că ești pe drumul cel bun.
După ce conduci un timp și prinzi experiență, ți se pare natural să încadrezi mașina în spațiu. Cam știi să aproximezi unde-i sunt colțurile, astfel încât să iei viraje, să faci manevre, să parchezi, să frânezi, fără să te atingi de niciun obiect.
Ajungi să-i cunoști nu numai forma, ci și comportamentul, limitele de dinamică. Și o internalizezi. Devine parte din Citește în continuare Cyborgeala
Când ceri ”Binecuvântează-mă pe mine, Doamne!”, așteaptă-te (și) la război interior.
Binecuvântarea înseamnă că se duce Big Boss la responsabilul de robinetele vieții și îi zice să le dea drumul liniștit, că tocmai a primit o cerere explicită de la tine în acest sens.
Se referă la faptul că Citește în continuare Binecuvântarea
Până nu simți profund fenomenele care se văd doar cu ochii minții, depui efort de fiecare dată pentru conștientizarea lor.
Însă, odată internalizate, prind persistență și se adaugă ca elemente practice la realitatea pe care o trăiești. Ajungi să le gestionezi în mod automatizat, cu încredere, cu precizie, ca pe un lucru firesc, care nu-ți mai cere atenție explicită pentru coordonarea mișcărilor.
Postul și tristețea nu sunt buni prieteni.
Postul presupune eliberarea minții și menținerea ei în stare de echilibru, (și) prin lipsă de hrană. Când ești la pace cu tine și cu Dumnezeul tău, conflictele interne sunt minime, deci consumul de resurse, redus. E natural să nu ai nevoie de cine știe ce mâncare, iar pauza de alimentație permite corpului să-și facă curățenie fundamentală.
Tristețea/ depresia solicită Citește în continuare Incongruență
Să te oprești un pic din viteza vieții nu înseamnă c-ai îmbătrânit.
Și nu tre s-aștepți să-mbătrânești, că să-nveți să trăiești deplin, așezat, să te respecți, să ai grijă de tine, să respiri, să te bucuri de viață, să te-aduni, ca să poți continua cu energie.
Să te oprești un pic locului, să închizi ochii, să-ți privești viața cu liniște și blândețe, să ieși din ciclul de Citește în continuare Pauza de savoare
Corpul nostru este, literalmente, o adunătură de atomi culeși de pe planeta asta. Iar planeta, o adunătură de atomi din univers, care se tot combină, de când legile fizice.
Când citești un pic de fizică, începi să vezi cu ochii minții din ce ești făcut.
Când, un pic de medicină Citește în continuare Festinul atomilor
Serbează momentele în care te pierzi și pe cele în care te regăsești.
Sunt puncte extreme prin care treci destul de rar în viață, când te faci una cu universul.
Păstrează-le ca ancore, ca să știi la ce te raportezi, când lucrurile intră din nou în rutină și monotonie.
Dumnezeu nu e departe niciodată. E doar discret, tăcut și plin de versatilitate. Le face pe toate cu disponibilitate necondiționată și-ți lasă libertate să te miști, având pretenții, în schimb, doar la responsabilitate.
Contabilitatea vieții (a.k.a. karma) e cel mai perfid dușman al libertății noastre. Nu putem și noi să fim/ să facem după cum ne taie capul… că e acolo mereu o conștiință superioară care ține minte totul.
–o–
Nu-i decizie sau faptă pe care să n-o Citește în continuare De capul nostru
Deși apăsător uneori… e fabulos să-ți vezi încercările trans-generaționale cum se păstrează cu încăpățânare în viața ta și nu te slăbesc nici o clipă până când nu le consumi emoțional până la capăt.
Mai mult, e surprinzător cum îți aduce viața în copie la indigo lecțiile semnificative ale părinților, ale bunicilor și ale Citește în continuare Episoade transcendentale
Există trei planuri de manifestare a existenței noastre: material, psihic și spiritual.
Până nu demult, societatea era dezvoltată în jurul planului material. Tot ce conta era ce aveai în control direct.
În prezent, punem bazele societății de tip informațional. Contează tot ce poți controla prin gând și prin propagarea acestuia. (Deci, în plan psihic.) Trăim reașezări de Citește în continuare Evoluția societății
Tehnologia, în general, și programarea, în particular, te învață să faci reflexivitate.
Datele (conținutul pe care îl vede utilizatorul final) sunt împachetate în multiple seturi de meta-date (informații care vorbesc despre conținut) care-s întoarse pe toate părțile, pe fundal (în back-end), ca lucrurile să funcționeze coerent și fluent.
Așa, și în viață: dacă vrei o calitate ridicată în organizarea proprie și în relațiile cu ceilalți, ai nevoie de multă reflexivitate… Să fii conștient de tine, să (te) analizezi, să fii troubleshooter și să repari la timp orice mică disfuncționalitate.
Frica generează nevoia de a aduce un lucru în spațiul de control.
Când spațiul de control e la tine, atunci frica vizează conținuturile tale. Ca să scapi de ea, ai nevoie să te cunoști, să-ți explorezi teritoriul până la granițele lui, cu tot cu lumini și umbre, să-ți înțelegi și simți potențialul, și să ți-l asumi.
Când spațiul de control e în afara ta, negociezi cu big boss și îi dai lui responsabilitatea asupra conținuturilor respective. În același timp, tu le poți documenta, astfel încât – dacă ajung în spațiul tău de control – să le poți gestiona în mod corespunzător.
Pierderile dezamăgitoare și descumpănitoare sunt doar experiențe (resurse) cărora nu le-ai găsit încă utilitatea.
Din domeniul computației cuantice adunate și omenește exprimate…
Una dintre provocările de bază în construirea calculatoarelor cuantice este dificultatea de retenție a informației de la nivelul cu qubiților. Pentru că informația respectivă este și relativă și se mai află și în continuă mișcare. Ceea ce generează rate mari de eroare, deci imprecizie.
Una dintre cele mai folosite metode pentru retenția informațională este Citește în continuare Evoluție naturală