Evoluție naturală

Din domeniul computației cuantice adunate și omenește exprimate…

Una dintre provocările de bază în construirea calculatoarelor cuantice este dificultatea de retenție a informației de la nivelul cu qubiților. Pentru că informația respectivă este și relativă și se mai află și în continuă mișcare. Ceea ce generează rate mari de eroare, deci imprecizie.

Una dintre cele mai folosite metode pentru retenția informațională este răcirea sistemelor respective la niveluri aproape de zero absolut, pentru a forța menținerea stărilor cuantice astfel încât să poată fi observate. Această răcire însă presupune consumul unor cantități colosale de energie și resurse, aducând impedimente în dezvoltarea capabilităților de computație cuantică.

Deși puține încă și mai greu de imaginat, probabil că soluțiile care nu necesită o răcire excesivă pentru procesarea informațională ar putea să fie mai fiabile și mai eficiente, pentru dezvoltarea tehnologiei cuantice.

–o–

Dacă facem o paralelă cu viața… Observăm că procesarea informațională se întâmplă din mers. Conștientul trasează la vedere, subconștientul execută pe fundal. Iar timpul curge, nu stă să aibă răbdare cu nimeni, să-și gestioneze conținuturile.

E drept, decantarea informațională de amploare se face în perioadele de liniște, de relaxare, de stop. Pentru că pentru procesarea unei cantități considerabile de experiență e nevoie de resurse alocate special în acest scop.

Dar nu e asta regula pentru procesarea informațională, ca fenomen general. E doar o excepție, care se întâmplă la trecerea dintre etape… la inventar, la curățenie, la reorganizarea și reașezarea unor mari calupuri informaționale interioare.

E mai natural să dezvoltăm mecanisme care evoluează cu buffer spontan, decât să ne chinuim să ajunem la zero absolut doar de dragul gestionării mai deosebite a informației. Până una alta, viața presupune mișcare, nu stagnare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.