Arhive etichete: iubire

Din grabă

Nu întotdeauna știm să mergem pe pașii picioarelor noastre, pe urmele care se vor fi făcut prin propria voință, desenând pământul cu conținuturi cu prisosință de autentic, de trăire și de exprimare.

Nu întotdeauna știm să-l privim pe cel de lângă noi prin propria-i culoare, prin natura-i ferită de proiecții și de conținuturi străine oarecare, spre a-l putea iubi pentru ce e și ce poate fi. Nu știm să-l onorăm cu suficientă libertate de manifestare, ținându-l constrâns în limitele noastre personale, pe care le putem percepe.

Nu întotdeauna suntem liberi de prejudecăți și de proiecții sterpe, luptând cu demoni nevăzuți ai vieții trăite – nu prea pe-ndelete – în căutarea de iubire, de acceptare și de decizii înțelepte. Dar ne putem ierta, dând șanse de revanșă toleranței și blândeții, să ne arate calea perspectivei drepte și-a-nțelegerii concrete.

Tatonare

Îmi cunoști joaca și culorile. Ți-au fost alături o viață… Și-mi înțelegi încercările, plăcerea, extazul și sudorile, trăirea deplină sau stagnarea de gheață, văzând cu ochii minții – derulându-ți-se în reluare – veacul care te-a pregătit să mi le primești cu brațele deschise, spre mângâiere și echilibrare.

Stai timorată, temătoare… dar îți cunosc umorile. Printre picături de teamă nefondată și emoție neexprimată, aud limpede ce-mi spui când taci și-ți văd pornirile prin dansul discret al mâinilor elegante, ținute la spate, pe care nu vrei să le lași în aer liber purtate. Și n-ai nevoie decât de un simplu gând să te țină departe sau să vii să mă-ncălzești, cuibărită-n alinturi și-n șoapte.

Regăsire

În liniștea vorbelor mele te regăsești și stai cuibărită-n tăcere, simțindu-mi căldura prezenței care doar stă și nimic nu-ți cere. Nu te mai grăbești niciunde… Aștepți doar, cu speranță, să înțelegi repere, și urmărești cu ochii minții vântul ce te poartă într-un spațiu de-mplinire și fără durere.

Nu știi de vei găsi răspunsuri la-ntrebări și gânduri de viață, dar știi că-năuntru-ți ard în nerăbdare semințe de pornire spre deplina fericire. Îți e cunoscut să-ți fie-n fire focul de nestare și setea de iubire, și stai așezată-n liniștea-mi, cu zâmbet de copilă, știind că ce-i al tău i-aici și scrie cu tempo lent, pe-a ta hârtie, cuvinte care vibrează-n veșnicie.

Stâlpul

Ce bine-i chiar și doar să știi… că ai un stâlp de care să te ții când te balansezi fără contragreutate, de la vânturi înalte, folosindu-ți de rădăcini și echilibru. Te primește și te ține când vii beat din periplu, cu ochii clipocind și gându-ntortocheat și neuronii obosiți de la trânte nesfârșite cu dragonii-n cap.

Te primește rece și stabil, te ține, te-ascultă, te-adună, până poposești în liniște și te cobori pe pământ cu respirație lină, așezat, docil. Îți zâmbește cald, fin, cu mustăceală de felină, și te mângâie cu șoapte, vorbe blânde și iubire lină. Se lipește de tine și te face drept, învățându-te la rându-ți să primești vajnici pierduți, trimiși de viață să-i iubești și să-i faci din țărână, munți.

Fluturele instabil

Uneori, urme de instabilitate psihică se manifestă prin toane dese, gânduri diverse, schimbări bruște ale stării de spirit, imagini și gânduri multe, dar confuze și șterse, și-un tip de agitație care nu neapărat deranjează… dar care tinde să-ți dea palpitații de reamintire că trăiești. Să te fac-atent, să fii pe fază, să urmărești variabilitatea și sincronizarea vieții, ca la fluturele ăla care bate din aripile tinereții într-un câmp, la țară, de risipește poluarea de impresii citadine la-nceput de vară.

Așa zice teoria haosului, de fluturele instabil. Și e de menționat că bate din aripi un pic beat și cam febril, dând din cap pe ceva combinație ciudată de simfonică cu rock și rap. Zburdă-n voia jocului. Și-i place să zboare de colo-colo, prin stomac, în liniște și-n pace.

Faptele

Faptele sunt cele care te definesc, ca om și ca intenție. Nu vorbele.

Acel “te iubesc” trebuie să fie acțiune, să faci pentru mine, să te manifești, să lucrezi permanent, să te străduiești, să rupi din tine. Vreau să mă simt iubit și protejat, știind că faci ce trebuie chiar și atunci când nu te văd. Să stau liniștit, știind că totu-i bine.

Acel “te iubesc” aruncat în vorbe goale, fără fapte, nu mă încălzește cu nimic. Te văd rece cum te desfășori în jurul meu și-mi dai târcoale, așteptându-mă să fi clipit, ca să mă furi și să îți vezi de interesul tău subit.

Cuplajul

Sentimentul de ”acasă” poate fi trăit oricând, cu oricine de pe-acest Pământ sau dintr-o altă galaxie, care știe să păstreze liniște în gând, ochi deschiși cu energie și focul arzând pașnic la furie. Sunt doar puțini cu care-ajungem să cuplăm atât de tare, nu pentru că n-ar fi decât o unică jumate pentru fiecare, ci pentru că nu știm să ne întoarcem să privim esența care ne face să trăim, să suferim, să zâmbim, să fericim și să iubim.

Cuplajul cu nuanțe de divin e cel puțin sublim și strălucește. Cel mai adesea, în pornirile trupurilor noastre confundăm lumina de la stea cu nevoia de a procrea, și ne răcește simplul fapt de-a căuta să satisfacem doar nevoia trupului și de-a rămâne strict la ce putem vedea cu ochiul liber că-i materia. Când vom învăța să nu mai confundăm chemarea de-a crea cu cea de a ne combina, ne vom putea dezvolta relațiile sociale-n bună calitate, lăsând loc rezervat iubirii sexuale spre a-și trăi momentele ei speciale, dedicate.

Liber la iubire

Iubirea necondiționată sună cool. Și se și simte cool. Dar mai rar ai parte.

Că pân-acolo, tre să te mai lase și omul să-l iubești. În plus, mai tre să-ți dai și tu voie să (te și îl) iubești. Și, colac peste pupăză , mai tre să-ți dea voie și viața să-l iubești.

Oricum ar fi, tu măcar poți să-ncerci. Că n-ai ce pierde. Și, clar, n-o să te plictisești. Iar, într-o zi, poate-oi avea noroc și ai să reușești.

Amor de concepte

Găsești în scripturi expresii pline de metafore, din care – dacă le iei în cel mai simplu sens al lor – înțelegi chestii despre viață mai limpede și mai profund decât chiar și dacă le-ai găsi explicate de știință.

La rândul ei, știința are frumoasa abilitate de a demonstra matematic existența fenomenelor, punând dovezi palpabile în mâna necredincioșilor.

Secretul cunoașterii, însă, constă în cuplajul celor două (spiritualitatea și știința) și a oricăror alte perspective analitice și experiențiale, din care alegem a ne poziționa-n raport cu viața.

Spiritualitatea + Ştiința = l.o.v.e. din aia cu armonie şi cu trăit în fericire pân’ la adânci bătrâneți.

Campioni la iubire

Când mai moare vreun campion la iubire sau la făcut fapte bune, bocim de mama focului. Pentru că o dată cu el moare și credința noastră că cele bune promovate de el vor mai dăinui în lipsa lui.

Dar nu tre să ne facem griji… Că vor mai veni și alții, mereu adaptați momentului, perioadei, vremurilor. Cei care au fost, au servit cauzelor pe care le-au trăit. Cei ce vor veni, vor servi vieții care ne așteaptă. Citește în continuare Campioni la iubire