Nu întotdeauna doar dându-i, pregătești omul pentru viață. Ci și luându-i.
Gestionarea resurselor e doar o primă lecție în învățare. E un abc de supraviețuire.
Însă lecția de bază pentru maturizare stă în *aprecierea* resurselor. În valorizarea lor. În cuantificarea și cântărirea lor. În simțirea lor. În valorificarea lor deplină, chiar dincolo decât ar putea ele genera în mod aparent.
Iar această lecție se trece prin gestionarea *lipsei* resurselor.
Lipsa iubirii de sine e foarte perfidă.
Îți dă un sentiment de neîmplinire și insuficiență, dar nu-ți spune că la tine se referă. Te face să crezi că-i despre altii, și-ți înmoaie inima să le dai chiar și ce n-ai, de-ajungi lipit pământului pe dinăuntru, de sihastru și de gol.
Iubește-te pe tine! Și pe Dumnezeul tău din om!
Când vrei să te vindeci de ceva, oricum ar fi, trebuie să treci prin „sărăcia” (lipsa/ puținul) acelui ceva. Nu poți fără să renunți, fără să te cobori și să te recalibrezi la viteză mică, învățând din nou – ca un copil – cum să gestionezi lucrurile unul câte unul.
N-ai alternativă.