Ce bine-i chiar și doar să știi… că ai un stâlp de care să te ții când te balansezi fără contragreutate, de la vânturi înalte, folosindu-ți de rădăcini și echilibru. Te primește și te ține când vii beat din periplu, cu ochii clipocind și gându-ntortocheat și neuronii obosiți de la trânte nesfârșite cu dragonii-n cap.

Te primește rece și stabil, te ține, te-ascultă, te-adună, până poposești în liniște și te cobori pe pământ cu respirație lină, așezat, docil. Îți zâmbește cald, fin, cu mustăceală de felină, și te mângâie cu șoapte, vorbe blânde și iubire lină. Se lipește de tine și te face drept, învățându-te la rându-ți să primești vajnici pierduți, trimiși de viață să-i iubești și să-i faci din țărână, munți.