În liniștea vorbelor mele te regăsești și stai cuibărită-n tăcere, simțindu-mi căldura prezenței care doar stă și nimic nu-ți cere. Nu te mai grăbești niciunde… Aștepți doar, cu speranță, să înțelegi repere, și urmărești cu ochii minții vântul ce te poartă într-un spațiu de-mplinire și fără durere.

Nu știi de vei găsi răspunsuri la-ntrebări și gânduri de viață, dar știi că-năuntru-ți ard în nerăbdare semințe de pornire spre deplina fericire. Îți e cunoscut să-ți fie-n fire focul de nestare și setea de iubire, și stai așezată-n liniștea-mi, cu zâmbet de copilă, știind că ce-i al tău i-aici și scrie cu tempo lent, pe-a ta hârtie, cuvinte care vibrează-n veșnicie.