Evoluția societății

Există trei planuri de manifestare a existenței noastre: material, psihic și spiritual.

Până nu demult, societatea era dezvoltată în jurul planului material. Tot ce conta era ce aveai în control direct.

În prezent, punem bazele societății de tip informațional. Contează tot ce poți controla prin gând și prin propagarea acestuia. (Deci, în plan psihic.) Trăim reașezări de identitate, resemnificări de înțelesuri, conflicte hibride, excese informaționale, dezinformare, deep fakes, mutarea în metavers… tot ceea ce presupune modelarea de înțelegere asupra vieții.

Acum suntem doar într-o primă etapă, într-un fel big bang al vieții informaționale… când asimilăm cu toții, însetați, noutățile. Mai putem trece prin etape de explorare și renegare (ups and downs) ale acestui spațiu… ca, în final, să ne așezăm liniștiți într-o lume total diferită de cea specifică epocii materiale. (Însă nu cred că vom apuca să vedem transformarea deplină, în timpul generațiilor actuale.)

În viitorul îndepărtat, vom ajunge să trăim la nivel de substrat, în subtilitatea energetică. Va conta tot ceea ce poți controla prin simțire. (Deci, în plan spiritual.) Cum va arăta o astfel de societate – în cazul fericit în care ajungem până acolo – e greu de spus. Dar știu că, pe scara asta a evoluției, ce contează cel mai mult este asumarea. Pentru că puterea și controlul obligă la responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *