Când ceri ”Binecuvântează-mă pe mine, Doamne!”, așteaptă-te (și) la război interior.

Binecuvântarea înseamnă că se duce Big Boss la responsabilul de robinetele vieții și îi zice să le dea drumul liniștit, că tocmai a primit o cerere explicită de la tine în acest sens.

Se referă la faptul că ți s-a pus un cuvânt bun, ca să ți se dea liber la trăit + ca să ți se aranjeze totul spre ”binele” tău cel mai înalt (indiferent de nuanța experiențelor prin care treci). Iar dacă luăm în considerare că ne-am întrupat ca să ardem, mai degrabă decât ca să ne odihnim, atunci ar cam trebui să ne așteptăm la încercări depline, ci nu la liniște și pace.

Dacă vrei liniște și pace, totuși… cere-le ca atare: Boss, scutește-mă de la a-mi trăi ce îmi revine. (Iar faptul că îți asumi oprirea curgerii vieții și trimiterea în moștenire a tuturor lucrurilor nerezolvate de tine… poate că e doar un detaliu nesemnificativ. )