Aprecierea de sine. Renașterea

Ai făcut curățenie și ai reorganizat măcar un pic conținuturile din identitatea care ești?… Bun. Acum a venit timpul să te iei ”de nou”, să te apreciezi, să te îngrijești, să te respecți și să te stimezi. (Poți face asta oricând… doar că, după o curățenie interioară, poți vedea mai limpede contrastele și noul.)

În varianta în care existăm, suntem perfecți în felul nostru, suntem originali, unici și plini de farmec. Suntem suficienți. Desigur, putem și este indicat mereu să creștem, să evoluăm, să vrem mai mult, mergând cu deschidere pe un drum al evoluției permanente. Dar este important, deopotrivă, să fim conștienți că – în fiecare clipă – suntem cea mai bună variantă a noastră, cel mai bun model de personalitate și cel mai abil decident al faptelor noastre.

Nu avem nevoie de recunoaștere externă ca să ne acceptăm adevărul interior. Dependența de apreciere ne ține închiși într-un cerc vicios al insațietății și nemulțumirii de sine… mereu în căutarea unui feedback, a unui răspuns, a unei confirmări care ne condiționează faptele, mișcările și viața.

Realitatea subiectivă în care trăim își are propriile repere, pe care nu le poate înțelege nici un alt ochi privitor din exterior. Aprecierea de sine este esențială pentru acceptarea și valorificarea unicității vieții proprii, pentru păstrarea sănătății psihice și funcționarea organismului la parametrii sai optimi, și pentru valorificarea libertății de mișcare. Este resursa care ne alimentează pofta de viață și înclinația spre dăruire și împărtășire necondiționată din prea-plinul pe care îl deținem. Este declicul care ne ajută să renaștem, să ne privim cu ochi noi și să ne asumăm adevărata noastră valoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.