Apusurile

Mă fascinează apusurile. Bine… și răsăriturile; dar oricâte-aș vedea… nu-mi găsesc prea des neuronii în dispoziția de a le savura (că se trezesc din somn abia pe la jumatea zilei).

Însă apusurile sunt delicioase. La sfarșit de zi, îți lasă loc să-ți pui gândurile-n ordine, să meditezi un pic cu gura căscată la culori și soare, să-ți faci recapitulare, să-ți extragi lecții, să-nveți din ce-ai trăit, să te lași subit scos din sărite de copilul mult iubit care nu dă doi bani pe momentul tău de meditație…

În orice variantă, apusurile produc o exclamație! Sunt ceva deosebit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.