Am ajuns să trăim aproape în mod inerțial, într-o lume în care totul merge pe repede-nainte. Rare sunt momentele când ne mai putem aduna în sine, să reflectăm asupra vieții noastre, asupra evenimentelor pe care le parcurgem în fiecare zi, asupra modului în care ne raportăm și interacționăm cu cei din jurul nostru sau asupra demult uitatei sinergii pe care ar fi trebuit să o avem cu natura.

Ajungând să ne învârtim în același spațiu strâmt, în casa noastră, fără să avem interacțiune directă cu mediul exterior și cu ceilalți pentru o lungă perioadă de timp, ne petrecem mai mult timp cu noi înșine. Fie că ne place sau nu – pentru că la început e puțin mai greu, până ne adaptăm cu ”noua” viață – intrăm în contact cu părți din noi pe care nu le-am cunoscut vreodată sau pe care le credeam demult uitate.

Și, pentru a putea să ne bucurăm din plin de această etapa de redescoperire interioară, este important – în primul rând – să devenim conștienți și să ne avântăm cu încredere și curaj pe drumurile necunoscute dinăuntrul nostru.