Q: Zi-mi și mie o treabă… Ce anume determină o persoană ca, în loc să clarifice o situație, să facă niște chestii care o obligă să dea și mai multe explicații

Q: Închide telefoanele și toate căile de comunicare, fuge, se ferește, se izolează… Se rupe și de alții nu doar de mine, nu iartă, nu acceptă justificări sau scuze…

Q: De ce fuge așa? Se învârte în jurul problemei de ajunge să se împiedice mai tare

AT: :))

AT: Păi

AT: Dacă e vorba despre cine știu eu…

AT: O poate determina faptul că se simte constrânsă/ sufocată. Și psihologic vorbind, sufocarea e dată de o senzație de tip close to death, care generează o reacție de tip supraviețuire: scapă de ce te sufocă, ca sa poți respira.

Q: Ha! Adică-s sufocant?

AT: Sau, o poate determina faptul că se simte agasată, sleită, epuizată. Pt că ce-i faci tu e o formă de vampirism energetic, care ei îi consumă energia în mod „neautorizat”. Ceea ce o face să trăiască o senzație de epuizare. Ceea ce o face să se retragă, tot pe necesitatea de supraviețuire. Ca să trăiesc, tre să mă retrag, să mă recuperez, să stau departe de ceea ce mă stoarce de energie.

Q: Ciudat… Eu aveam senzația că dau, nu că iau

AT: Sau, poate totul e doar în mintea ta. În programul ei să fi intervenit chestii care nu-i permit să te mai vadă. Și tu îți fuți creierii degeaba.

AT: Nu știu. Zic și eu…

Q: Da… Nu cred că de la prea ocupată nu vrea să ne mai vedem..

Q: Nu era mai simplu un very elegant „ia mai du-te-n gura mă-tii”?!

AT: Primele 2 variante, atunci :))

AT: Și apropo de dat, moșule… Când intri cu forța unde nu ești invitat, atunci tragi, nu dai.

AT: Ajutorul necerut e un rău făcut

AT: Chiar dacă tu crezi și ai senzația că dai

Q: Omenește vorbind… Cum pot repara ce-am stricat? Doar atât, să repar

AT: Hamacu

AT: Și omenește și psihologește și spiritualicește

AT: Nu ai decât să-ti vezi în plm de viață, să te desprinzi și să fii fericit. Dacă viața va vrea să-ti dea ocazia să repari (în caz că consideră că ai ceva de reparat), ți-o va da. Și ai să repari.