Despre psihologie

La ce bun să știm puțină psihologie? Păi prinde bine în viața de zi cu zi, dând boost la intuiție și la empatie. Te ajută, de exemplu:

– să te sesizezi, să dai aerul condiționat mai moale în mașină când îți doarme partenera pe scaunul din dreapta. Că-i intră corpul în activitate redusă și-i scad pragurile senzoriale. Și nu poate dormi liniștită, că percepția inconștientă a temperaturii ambientale e cu vreo 2 grade sub normal. Și ori o apucă bâțul, ori o trage curentul.

– care curent, e din ăla nedorit. E diferit de cel la care vrei să fii, citind degrabă wallu când te trezești de dimineață și – pe nedeschise ochii – tragi tare să nu pierzi știrile vieții.

– și ai nevoie să realizezi că, până te trezești cu adevărat, te afli totuși într-o stare de vulnerabilitate. Că al tău creieraș e încă în sub-activitate și rulează la vigilență redusă, permițând informațiilor ingerate să alunece nefiltrate direct în subconștient.

– care subconștient e motorașul nostru de fundal care ne desenează viețile mai în culori sau mai în nuanțe de gri, în funcție de cum îl antrenăm de-a lungul timpului, să înțeleagă condițiile existenței. Și, dacă nu suntem conștienți de ceea ce-i dăm să mănânce, ne trezim că ajunge să se hrănească neselectiv, cu absolut orice îi intră în câmpul perceptiv.

– care câmp perceptiv – apropo, că mi-am amintit – suferă la nivel informațional și în cazul partenerei din dreapta, din mașină, dacă radioul tău merge ca o zornăitoare, mai tare sau în surdină. Așa că ai face bine ori să-l oprești, ori să dai pe muzică. Pe ceva romantic eventual, care să-i facă bine și cu care să o topești, să o bine dispui și să o fericești. Și nu uita, când se trezește, să-i zâmbești!

Și multe alte lucruri poți să născocești dintr-un singur gram de psihologie… bucurându-te că ai la dispoziție un plus de informație care te-ajută să decizi, să te sinchisești de cei din jurul tău, să faci bine și să crești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *