Înțeleg că-s hormonii-n acțiune… dar atitudinile astea de „noi împotriva lumii” pe care le au unii tineri (mai ales, influensări) nu fac bine nimănui.

În primul rând, pentru că nu mai e vremea de „revoluții”. Azi, lucrurile sunt în schimbare continuă, asumată, muncită, fluentă, naturală, propagată și asimilată pe termen lung. Iar, în al doilea rând, pentru că noi ÎMPREUNă cu lumea construim. Toți, deodată.

Dacă găsește cineva vreun dușman real, să pună mâna pe el. Să-l identifice și să-i spună pe nume. Nu așa… „statul” e de vina sau „școala” sau mai știu eu ce entitate colectivă ori virtuală… pentru că entitățile astea funcționează conduse de oameni. Dacă cineva e rău acolo, pe fundal, sunt ANUMIȚI oameni, anumite cercuri, anumite apucături. Iar daca noi nu știm care sunt aceia/acelea, atunci orice acuză aruncată generic face rău mai degrabă celor care-s la vedere și muncesc și-s corecți și-s, poate, chiar nevinovați.

Ești războinic? Numește-ți direct adversarul și luptă-te cu el. Iar, dacă nu știi să-l identifici, atunci poate că-i nevoie să mai ai rabdare, să trăiești, să cunoști, să crești, să înțelegi mecanismul social, și-abia apoi să te-ncumeți să-l înfrunți.

Și, foarte important… pune osul la treabă și dobândește puterea democratic, pe merit și pe bază de expertiză. Și când te găsești în poziția să-ți asumi decizii sociale – cu toată greutatea lor, care-ți atârnă pe spinare – atunci du-ți lupta, fiind în ringul care trebuie. Nu așa, de pe margine, cu portavocea-n mână, ca sa dea bine la populism.