O pisică se alintă de un gard din bare. Face onduleuri rotocoale și toarce cu un zâmbet liniștit, pasiv, pe față. Își drege parșiv mustățile în aer, ignorând în aparență privirile bălind-seduse ale unui câine fraier.

Între timp, un copil trecând pe bicicletă, fără gând, fără caschetă, din viteză sare și se-nfige cu mâinile vioaie în pretențioasa mâță. Mai că n-o jupoaie când o mângâie din buză-n ochi, pe creștet și pe burtă, ridicând-o-n aer plută, împletind-o coc – săraca, mută, tot încearcă disperată să se prindă de barele lucii – și punctând artistic, spre final, în vârful cozii.