În gânduri spuse cu voce tare mă-vârt în juru-mi la apus, în raze plăpânde de soare, cerându-mi iertare. Știu că m-auzi, deși nu ești aici, și cu ochii-ți blânzi mă primești, fără să cedezi din spațiul tău de putere, să te-ncumeți la mai multă compasiune decât ți-aș cere sau să nu mă crezi ori să te-amuzi.

Stai dreaptă, privind în lateral și furând cu coada ochiului doar, testându-mi sinceritatea cu aparență de piatră, dar cu suflet deschis, sorbind galant eliberarea sufletului meu compromis care-acum se cufundă-ntr-o liniște mai profundă decât mângâierea dorită în vis. Iar când te hotărăști să te întorci spre mine, realizezi că deja mă țineai cuprins în palmele tale, știind să te ierți și pe tine pentru neînduplecare și cădere în abis.