Cuvintele creează. Big time! Și, mai ales, alea spuse-n glumă sau repetitiv (ca ticuri de vorbire).

De-asta fac efort conștient să evit glumele proaste. Iar cu ticurile de vorbire fac un compromis… astfel că, dacă se întâmplă ce zic io acolo, măcar să-mi dea plăcere (că nu fac uz degeaba de verbul „a băga”, dacă mă-nțelegeți… ).

De partea cealaltă… poantele pe pozitiv nu adună rating la fel de bun, dar mă lasă noaptea să dorm liniștit, știind că nu cobesc aiurea. Și-ncerc să compensez cu gânduri bune și repetitive – gen, rugăciuni scurte, zise la infinit – care să mă țină viu. Și cu asta nu glumesc. Încercați, și-o să vedeți că am dreptate cu ce scriu.