Dac-ai ști că-n tine – ca și-n toți ceilalți, de altfel – zace un mic corupt… Și dacă ți-ai mai ști și slăbiciunile/ nevoile care te predispun să fii corupt…

Ce-ai face: te-ai accepta așa cum ești sau ai încerca să schimbi ceva la tine?

Sau, și mai perfid un pic…

Care-i mai puternică: nevoia ta existențială (interioară) sau respectarea unui principiu (de factură socială)?