Vibrația de suflet

Se-ntâmplă uneori să întâlnești suflete cu care vibrezi. Poate mai rar, poate mai des, după cum îți e norocul. În foarte puține din aceste cazuri e vorba despre sex. Cel mai adesea-i despre trăirea unor catalize (dacă-s pe termen mai scurt) sau de savurarea unor cadouri (dacă-s pe termen mai lung), în tot felul de forme mijlocite de comunicare și de interacțiune în cuplaj. În mitologia urbană le zice „suflete pereche”.

Chemarea către sex e doar o aparență, născută din predispoziția noastră spre material. O viață trăită doar în simțurile fizice, plus oboseala acumulată zi de zi, sunt dintre principalele impedimentele care ne împiedică să privim dincolo de sex. Se-ntâmplă, deci, că sexul e una din catalizele ușoare la care-am învățat să apelăm, în devenirea și în evoluția noastră ca oameni.

Dar dacă ai un pic de răbdare să treci peste pornirile primare, poți descoperi un larg univers de alternative pentru interacțiunile cu aceste suflete minunate care-ți sunt date/ dedicate numai ție (în contextele respective). Sunt oameni normali, aparent, dar care pur și simplu vibrează cu tine pentru că aveți ceva comun de trăit. Bucură-te de priviri, de momente, de bătăi puternice ale inimii, de comunicare deschisă, de înțelegere dincolo de cuvinte, de îmbrățișări, de un drum sau mai multe parcurse împreună, de zâmbete, de culoare, de mângâiere, de magia fluxului de interacțiune care simți că debordează. Bucură-te ca de fiecare răsărit de soare la mare, ca de un vânt ce bate blând când mergi pe munte, ca de copaci verzi în mijloc de primăvară, ca de o interacțiune liberă și deschisă cu un copil plin de energie, sau ca de orice alt fenomen natural neîngrădit de nicio barieră. Oamenii ăștia sunt acolo să te vindece, să te lumineze, să te trezească, să te împlinească.

Dacă-i cazul, ia-i cu tine. De nu, nu. Dar tu savurează-i, că nu găsești în fiecare zi o astfel de șansă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *