Când eram copil și mergeam pe la vreun recital de muzică clasică, persoana care prezenta avea mereu talentul să-mi strice curiozitatea și descoperirea. Fără intenție, evident. Dar zicea cam așa: „Inchideți ochii și imaginați-vă povestea relatată prin sunete. Urmariți aventura, evoluția, priviți cu ochii minții!”

Și-i închideam. Și așteptam. Și, evident, nu vedeam nimic în afară de sunetele cărora – nici lor – nu prea le găseam sensul. Poate vi s-a întâmplat și vouă (sper; ca să nu fi fost singurul copil cu predispoziții de programator). Citește în continuare Odă muzicii →