Arhive etichete: vorba

Vorba dulce

Când eram mai copil/ adolescent așa (adică până mai ieri, cum ar replica prietenii-se-știu-ei-care), aveam sentimentul că tre să fiu rău, să mușc din tot ce prind în cale, ca să-mi caștig dreptul la viață, la supraviețuire. Eram strâns legat de valul inconștientului societal, de apucăturile anturajului, de frici stereotipice, de spălătura atentă a tv-ului pe creierașul lipsit de autonomie.

Acum văd cu ochiul liber că orice vorbă rea nu face decât să întrețină o mocirlă de energie nefolositoare nimănui, care-l înghite în primul rând pe cel care o spune. Dezbină. Distruge. Am filtru automat deja, când simt în jurul meu critică și judecată aiurea, mai ales atunci când sunt și gratuite sau spuse din inerție inconștientă.

Nu-i ușor să te desprinzi din vârtej, dar merită. Vorba bună și fapta constructivă aduc liniște și fericire, și-un sentiment profund de siguranță statornică.

Vorba

Vorba (și plimbatul vorbei, implicit) e de când lumea. Cic-a ajutat la supraviețuire.

În esență, vorba face multe: educă, direcționează, unește, angajează, mângâie, motivează și oferă încredere… lovește, descurajează, destramă, blochează, destabilizează și oferă temere… și tot așa.

E o formă de energie. Reală. Prin orice spunem, noi dăm drumul unui bulgăre care se rostogolește. Se duce, se duce, adună și crește și prinde viteză și inerție. Și creează-n lume o armată de oameni de zăpadă fix după chipul și asemănarea noastră (conștienți și responsabili, adică ). Un fel de oglinzi augmentative, așa, ca să putem să ne vedem mai bine.