Când mai moare vreun campion la iubire sau la făcut fapte bune, bocim de mama focului. Pentru că o dată cu el moare și credința noastră că cele bune promovate de el vor mai dăinui în lipsa lui.

Dar nu tre să ne facem griji… Că vor mai veni și alții, mereu adaptați momentului, perioadei, vremurilor. Cei care au fost, au servit cauzelor pe care le-au trăit. Cei ce vor veni, vor servi vieții care ne așteaptă.

Ideea e că suntem mereu în siguranță. Mereu vor fi oameni care să lupte pentru ce contează și ne vor ține-n siguranță.

Și-apoi… chiar și de n-ar fi ei – prin absurd, considerând – tot suntem în siguranță. Că viața are grijă, dincolo de văzul nostru, să ne dea mereu tot ce e mai bun și ce avem nevoie.

Și, în final, poate n-ar strica să ne gândim că suntem chiar noi sprijinul după care tânjim și pe care și-alții-l caută în lume.