„Am încredere în tine” și „cred în tine” par a fi același lucru. Dar nu sunt.

Încrederea este capacitatea de a delega o responsabilitate. Cel care își primește încredere, pe de o parte își asumă că poate purta pe umeri povara primită, și de pe de altă parte se simte onorat că a primit confirmarea că o poate duce.

Credința este capacitatea de a te simți în siguranță. Cel care are credință, știe că primește întotdeauna resursele de care are nevoie și că beneficiază de condiții optime pentru a-și duce la îndeplinire responsabilitățile.

De exemplu, Dumnezeu îi oferă omului încrederea că poate să implementeze viziunea divină și să împlinească menirea vieții proprii, iar omul are credința că Dumnezeu îi oferă tot ce are nevoie pentru a face asta în varianta cea mai bună. La fel, exemplul merge și între oricare doi oameni: omul 1 are încredere că omul 2 poate și va duce la îndeplinire responsabilitățile delegate, iar omul 2 are credința că omul 1 îi livrează toate resursele de care are nevoie și răsplata pentru cele asumate.

Încrederea și credința se află într-o relație de complementaritate și, împreună, formează o fundație indispensabilă pentru evoluția vieții, în condiții de echilibru și de echitate.