Arhive etichete: credinta

Rezolvă cauza

Neîncrederea în sine și lipsa de credință-n Dumnezeu se pot somatiza în corp în 2 dureri distincte, chiar dacă vizează o cauză unică (de ex., frica se poate manifesta prin durere de umeri – de la lipsa de bază pe sine, respectiv prin durere de genunchi – de la lipsa de supunere în fața voinței vieții/ refuzul de renunțare la control).

Durerile pot fi simultane (dacă nesiguranța e întreținută prin ambele mecanisme) sau alternant (dacă fie te bazezi doar pe tine, fie doar pe Dumnezeu). Întrebarea cu răspuns evident este: în ce situație dispar amândouă?

Contravaloarea libertății

CV-1Contravaloarea libertății (Eugen Florian Popescu) este o carte de tihnă și așezare sufletească. Oferă gânduri deschise despre credință, îndemnând la îmbrățișarea adevărului propriu, interior, în armonie cu mediul înconjurător.

Cartea este disponibilă aici. [ISBN 978-973-0-36502-3, Găești, 2022]

Este prezentată și pe Goodreads, unde vă așteaptă să veniți cu review-uri.

Lectură plăcută!

Responsabilitate

Pune în operă, cu maximă responsabilitate, tot ce îți spune sufletul să faci! Indiferent dacă are logică sau nu. Indiferent dacă vezi scopul final sau nu. Indiferent cât ar părea lucrurile de disjuncte și necorelate.

Viața are un mod frumos de a le alinia pe toate și de a le pregăti, în mod sincronizat, pentru scopuri mai înalte. Tu doar fii cu credință și bucură-te de viață, savurând din plin experiențele inspirate!

Cataliza

Iisus și alți profeți asemenea stăteau chilleanu și le ziceau oamenilor sobru „Credința te-a vindecat, fiule!”… nu din ifose de prooroci, cât din certitudinea că ei n-aveau mare contribuție la vindecarea respectivilor, ci mai degrabă propria credință a vindecaților.

Cuvântul, prezența sau gestul „vindecătorilor” au doar rol catalizator pentru procesul de vindecare.

Riscuri

Dacă crezi că ceva există, dar în realitatea obiectivă de fapt nu există… tu nu pierzi nimic. (Ba chiar, din punct de vedere psihologic, credința îți poate fi pârghie ajutătoare de programare neuro-lingvistică.)

Însă, dacă nu crezi că acel ceva există, el fiind prezent în realitatea obiectivă… tu pierzi totul și bănănăi orb, închis ermetic într-un glob de sticlă.

Credință și încredere

„Am încredere în tine” și „cred în tine” par a fi același lucru. Dar nu sunt.

Încrederea este capacitatea de a delega o responsabilitate. Cel care își primește încredere, pe de o parte își asumă că poate purta pe umeri povara primită, și de pe de altă parte se simte onorat că a primit confirmarea că o poate duce.

Credința este capacitatea de a te simți în siguranță. Cel care are credință, știe că primește întotdeauna resursele de care are nevoie și că beneficiază de condiții optime pentru a-și duce la îndeplinire responsabilitățile. Citește în continuare Credință și încredere

Belșug de credință

In lipsă de credință, sărăcia naște foame.

Cu stomacul gol de la atâtea vise străine înghițite pe nemestecate, mintea omului alunecă perfid spre corupție, mândrie și fasoane. Și îl tine în slugărnicie mută, uitând că pacea-i obținută pornind de la muncă multă.

În asentimentul unor populații echilibrate economic, exist-o viziune spre care trebuie să mergem, de prosperitate a gândului matur și a sentimentului echilibrat, nu euforic. Liber, vehement. Mai mult decât metaforic.