Dumnezeu a creat universul într-o săptămână. În prima zi de luni din următoarea săptămână, odihnit și cu chef de vorbă (ca după o duminică liniștită, evident), îl cheamă pe om la el și-i zice: ”Socializează!”

Iar omul, cult precum era la vremea respectivă, îl privește cu ochi lucii și cu gâtul aplecat spre înainte, formând o cocoașă veritabilă. Conștiința sa zăcea neexploatată și nerăbdătoare, în mintea-i odihnită încă din vremuri îndepărtate. Sprijinit într-un ciomag de lemn putred, mâncat de vreme și de molii, omul analiza pe îndelete cuvintele Domnului, cu gura întredeschisă, lăsând să-i cadă lent o bală de salivă ce plutea aievea în bătaia vântului.

Clipea din când în când, cu câte-un ochi, fixându-l în derivă pe stăpânul său cel dintâi… și, prin tăcere, omul primitiv confirmă plin de asumare ruga Creatorului, semnând cu el un contract de socializare pe termen lung.