Dumnezeu zâmbește

Obișnuiam să-l văd pe Dumnezeu în tonuri serioase, grave. Ca și cum ar fi trebuit, implicit, să-ți fie rușine când intri la el să te rogi. Că așa i se perpetuează imaginea printre noi, din inerție…

Dar acum ies cu el la un gius, la relaxare, oricând. Mă primește mereu cu un zâmbet larg pe mutră și cu brațele deschise. Și-mi zice… ia zi boss, cu ce te pot ajuta?!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.