Libertatea-n relații

Libertatea este vitală într-o relație.

O interacțiune umană (oricum ar fi ea: sentimentală, profesională, de prietenie, parentală, etc.) se leagă și se întreține prin participare voluntară (nu impusă), în baza unor interese comune. E un parteneriat care cere înțelegere și respect reciproc, colaborare și completare, sincronizare și comunicare… mult dincolo de iubire.

E importantă și iubirea (atașamentul și implicarea sufletească de orice fel). Acolo unde există, iubirea motivează și mobilizează oamenii în mod spectaculos. Însă merge și fără. Și aș îndrăzni să spun că o relație cu baze de respect reciproc poate fi mult mai civilizată și mai armonioasă decât una cu năbădăi, în care oamenii își mănâncă sufletul unul altuia, ridicând pretenții derizorii. O fi haosul emoțional sclipitor și-mbătător pe termen scurt, dar funcționarea împreună pe termen lung cere mai degrabă echilibru rațional, înțelegere consensuală și libertate existențială.

Constrângerile, limitările, forțările, condiționările sufocă pe toate părțile. Îi fură omului de lângă tine dreptul la libertatea de a fi și a se manifesta după cum simte. Îți fură și ție libertatea perspectivei și-a mișcării, închizându-te în cușca propriilor pretenții (pentru că, cerându-le, pui pauză involuntar la trăirea vieții, așteptând să-ți fie satisfăcute). Și-n plus, fură și libertatea de evoluție a relației, proptind-o-ntr-un set de doleanțe unilaterale, neasumate nici de inconștientul (tău) care le tânjește.

Și-atunci, ce rost mai are iluzia iubirii, dacă baza funcțională a relației lipsește?…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.