Arhive etichete: judecator

Judecător adevărat

Judecă și vei fi judecat… zice o vorbă.

Însă nu se referă la faptul că judecățile tale ar fi urmărite și contabilizate de cineva, iar apoi ți-ar fi întoarse în revanșă (deși… sunt suficienți troli care ar face asta oricând, cu plăcere), ci, mai degrabă, vrea să spună că – prin judecată – tu te judeci pe tine, în oglindă. Citește în continuare Judecător adevărat

Judecătorul perfid

Comparațiile sunt dintre cei mai mari dușmani ai sufletelor noastre. Căutăm mereu să intrăm într-un șablon, să ne reperam, să vedem în ce măsură ne potrivim în rândul celorlalți. Căutăm aprobarea frumuseții noastre, prin raportarea la mase.

Ce pierdem din vedere, însă, e că frumusețea aia-i unică și nu suportă comparații. E numai și numai a noastră. E originală și perfect gestionabilă/ modelabilă după preferințele sufletului nostru. O găsim într-un punct central, undeva-năuntrul nostru, ca o busolă proprie, ca o balanță care poate cântări ce-i bine și ce-i rău pentru noi, dincolo de orice alt reper din exterior. Citește în continuare Judecătorul perfid