Să te oprești un pic din viteza vieții nu înseamnă c-ai îmbătrânit.
Și nu tre s-aștepți să-mbătrânești, că să-nveți să trăiești deplin, așezat, să te respecți, să ai grijă de tine, să respiri, să te bucuri de viață, să te-aduni, ca să poți continua cu energie.
Să te oprești un pic locului, să închizi ochii, să-ți privești viața cu liniște și blândețe, să ieși din ciclul de Citește în continuare Pauza de savoare
Să-ți placă atât de mult să trăiești, încât să n-ai regrete și să mai tot vrei… chiar și când zice big boss c-ai terminat treaba și te cheamă acasă.
Cam cum fac copiii după o zi plină de joacă, de au impresia că abia au început, când îi strunesc părinții seara să se potolească.
Când te cheamă viața să faci sau să spui ceva anume, totul curge liber.
Când simți profund subtilitatea vieții, aproape că nu te poți opri să zâmbești ca prostul, din nimic.
Totu-i însuflețit în jurul nostru. Și vietățile. Și plantele. Și pământul. Și apa. Și vântul. Și focul.
Totul!
Doar că… fiecare evoluează diferit, în ritmul propriu. Uneori ni-i evident, alteori ne-nșală ochiul.
Diferența dintre:
1. viața materială,
2. cea mentală (informațională) și
3. cea spirituală (energetică)
E simplă rău viața cu Dumnezeu…
Îți dă de o mie de ori mai mult decât poți tu singur să duci și-n plus ți le face pe toate frumoase, perfect aranjate și sincronizate.
Dar îți ia la schimb frica, suferința și tot ce te face să simți că trăiești cu adevărat… Nu tu griji, nu tu teamă pentru ziua de mâine, nu tu singurătate, nu tu dureri neînțelese (sau care să se ceară, măcar, înțelese), nu tu tristețe și auto-compătimire, nu tu victimizare și rost de energie furată cu de-a sila de la alții, nu tu motive pentru refuzuri și justificări de eșecuri (ba, mai rău, nu tu eșecuri deloc)… O banalitate plictisitoare.
Nu mă mir că tragem cu dinții să facem din viață aventura cea mai tare, cu trăiri extreme, grele și apăsătoare…
Picături de viață (Eugen Florian Popescu) este o carte cu poezii terapeutice, cu frânturi sentimentale din viața fiecăruia dintre noi, cu momente pline de însemnătate, în care ne oglindim și ne simțim acasă.
Ne ajută să ne bucurăm de curățare, de recuperare și de vindecare, să ne liniștim și să pornim din nou la drum, să oferim ce știm s-avem mai bun, mai de valoare.
Cartea este disponibilă aici. [ISBN 978-973-0-34492-9, Găești, 2021]
De asemenea, poate fi urmărită și pe Goodreads.
Lectură plăcută!
Eu știu că vrem cu toții și cerem câte ceva anume-n viață…
Dar vă spun, fără „facă-se voia ta!” nu vine vindecarea.
Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. (Și nu mă refer aici la moartea fizică.)
Și scoate untu’ din tine până-nțelegi ce ai de iertat și de reparat, pentru ca să poți fi liber când ajungi din nou la butoanele vieții tale.
Pentru certații cu matematica: aflați că orice aspect din viața voastră poate fi reprezentat matematic printr-o funcție. (Și invers, tot ce vreți să puneți în practică, poate fi modelat mai întâi matematic.)
La ce vă folosește asta? Păi, spre exemplu, ca să știți că puteți crește intuiția și capacitatea de anticipare a evenimentelor (dacă faceți derivate din funcția de bază) sau puteți dobândi cunoaștere și înțelegere asupra vieții (dacă faceți integrale din ea).
Intuiția-i o derivată, amintirea-i o integrală. Viața-i matematică.
Îmi place să cred că cei care pleacă dintre noi descoperă o nouă lume dincolo, pe care o explorează cu fericire și curiozitate de copil. Și ne mai dau și nouă, din când în când, câte un pont despre ce-i frumos în viață.
Experiența întărește credința mai mult decât pot logica și rațiunea să demonteze argumentația. Că doar viața bate filmul.
Ce scapă observației noastre firești e că viața-i originală. Ne lăsăm prea mult purtați de inerția socială, de statistici, de povești, și nu știm să vedem nuanța singular-a vieții proprii. Oricâte patternuri am sesiza sau stereotipii intuitive… toate nu-s decât tendințe orientative care nu suportă comparații introspective.
E util și vântul macro… să îl vezi cu ochii minții, să îl știi, să-l simți… să-ndrepți pânzele să te conducă spre tărâmul căruia îi folosești. E bun la orientare; dă repere de-ancorare la condițiile sociale-n care poți să strălucești și-ți arată cum poți să produci concis pentru nevoile proximale.
Însă tu permite-ți șansa unică s-asculți chemările-ți naturale! Ai curajul să le lași să te conducă pe drumurile personale! Te vor ține-n siguranță, ca tu să te bucuri liniștit de viață, în condiții preferențiale și departe de-orice pare-a fi amenințare.
Faptul că știi cum stau lucrurile nu înseamnă că te scutește să le și trăiești.
Noi avem impresia că ne e frica de moarte… când moartea e fix cea mai mică problemă în viața asta.
N-am venit aici să murim.
Să trăim – e adevarata provocare. Să ne gestionăm trăirile interioare, relațiile cu ceilalți, grija și iubirea față de apropiați și față de oameni, efortul de gestionare a atașamentelor, acceptarea și plăcerea suferințelor, coabitarea cu natura, și muuulți alți gărgăuni din ăștia care ne freacă la cap zilnic.
Deci dacă simți că nu ți-ai terminat treaba p-aici… stai fără griji: nu ești norocos să pleci acasă. Mai ai încă de muncă. Viața are nevoie de tine, nu te lasă și nu te trădează.