Iubirea stă-n fapte.
Arhive etichete: iubire
Mersul cu inima
Mergi pe chemare.
Mergi pe flux.
Mergi cu credință.
Centrul de gravitație
Totul se-nvârte în jurul iubirii.
Liber la iubire
Iubirea necondiționată sună cool. Și se și simte cool. Dar mai rar ai parte.
Că pân-acolo, tre să te mai lase și omul să-l iubești. În plus, mai tre să-ți dai și tu voie să (te și îl) iubești. Și, colac peste pupăză , mai tre să-ți dea voie și viața să-l iubești.
Oricum ar fi, tu măcar poți să-ncerci. Că n-ai ce pierde. Și, clar, n-o să te plictisești. Iar, într-o zi, poate-oi avea noroc și ai să reușești.
Dumnezeu în iubire
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă, clar, că-i cel ce iubește, mângâie și liniștește.
Amor de concepte
Găsești în scripturi expresii pline de metafore, din care – dacă le iei în cel mai simplu sens al lor – înțelegi chestii despre viață mai limpede și mai profund decât chiar și dacă le-ai găsi explicate de știință.
La rândul ei, știința are frumoasa abilitate de a demonstra matematic existența fenomenelor, punând dovezi palpabile în mâna necredincioșilor.
Secretul cunoașterii, însă, constă în cuplajul celor două (spiritualitatea și știința) și a oricăror alte perspective analitice și experiențiale, din care alegem a ne poziționa-n raport cu viața.
Spiritualitatea + Ştiința = l.o.v.e. din aia cu armonie şi cu trăit în fericire pân’ la adânci bătrâneți.
Campioni la iubire
Când mai moare vreun campion la iubire sau la făcut fapte bune, bocim de mama focului. Pentru că o dată cu el moare și credința noastră că cele bune promovate de el vor mai dăinui în lipsa lui.
Dar nu tre să ne facem griji… Că vor mai veni și alții, mereu adaptați momentului, perioadei, vremurilor. Cei care au fost, au servit cauzelor pe care le-au trăit. Cei ce vor veni, vor servi vieții care ne așteaptă. Citește în continuare Campioni la iubire
Omonimele
Omonimele – cuvinte care se scriu și se pronunță la fel, dar au sensuri diferite.
1. „Te iubesc!”: am nevoie de tine; fără tine nu pot trăi; ajută-mă; dă-mi ce am nevoie; mi-e foame de viață; mi-e frică să fiu singur; am nevoi care se cer împlinite. Deci, practic, sugativă.
Contrastul
Cu cât întâlnesc mai mulți oameni răi, cu atât îi apreciez mai tare pe cei buni pe care-i am aproape. Și ajung să văd la cei din urmă nuanțe de bunătate despre care nici nu știam că există, înainte.
Iubește și fii iubit
Neîmplinirea nevoii de iubire naște monștri.
Stai în tine
Unde fugi așa bezmetic, omule ce suferi?!…
Nu-nțelegi că tu-ți ești cel mai bun terapeut?? Tu-ți ești sprijin și putere, Dumnezeu, duhovnic, scut. Iubește-te și-nfruntă viața, și zâmbește! Și-ai să uiți să te-ntristezi sau să te superi.
Manancă și taci
Ferească sfântu’ să primești ce-ți dorești, iar tu:
1. să nu știi să-l gestionezi
și/ sau
2. să nu (îl) apreciezi.