Autovictimizarea e unul din cei mai ai dracu draci. Creată și întreținută de sine, e ca un șarpe care-și mănâncă propria coadă.
Ferească-vă sfântu’ de astfel de patimi!
Autovictimizarea e unul din cei mai ai dracu draci. Creată și întreținută de sine, e ca un șarpe care-și mănâncă propria coadă.
Ferească-vă sfântu’ de astfel de patimi!
Vârsta nu e un criteriu de apreciere. Ci experiența, meritul, modul în care ai valorificat timpul trăit. Că poți trăi o viață degeaba… cum, deopotrivă, poți trăi într-un an cât în 10 vieți. Contează în ce condiții te regăsești tu, în fiecare moment al vieții tale.
Pe principiul „Ce te recomandă? R: Frumusețea și talentul…” deci nu te lăuda cu ce primești de-a gata de la mama natură, ci cu efortul devenirii tale.
Și chiar și talentul se muncește, se-antrenează și se dobândește, că nu s-a născut nimeni cu talent de-a gata.
Un mic quizz de intuiție, să gâdile la cogniție.
Alegeți răspunsul corect. Care dintre următoarele reprezintă o tehnologie?
a. Un excavator.
b. Gestionarea și procesarea de Big Data (atât ca instrumente tehnice, cât și ca abilități umane).
c. Abilitatea de negociere cu partenerul/a de cuplu, privind destinația de vacanță. Citește în continuare Tehnologie peste tot
Pe principiul… nu contează ce crede lumea despre tine, ci mai degrabă ce știi tu că poți să faci…
Mi se pare fascinant în lumea tehnologiei că inginerii – despre care se știe, în general, că înțeleg mai bine mașinile decât oamenii – dezvoltă, totuși, lucruri precum inteligența artificială, calcul cognitiv (cognitive computing), rețele neurale, analiza de sentiment sau procesare de limbaj natural. Tell me who the boss now?!…
Câinii latră, păsările zboară, ursul trece; șarpele sâsâie și viclenește, peștii fac cerculețe din apă cu gura, iar mezuda doar există, fără să prea știe nici ea chiar de ce.
În orice caz, fiecare își are propriile atuuri, unice, pe care și le valorifică în pătrățica lor, regește.
Viața în online te împinge să greșești, vrând, nevrând. Nu mai ai energie să păstrezi la cote ridicate perfecțiunea pe care îți place să o expui lumii. (Bine… aici fac excepție platformele unde toti pozează în perfecti mereu, indiferent ce.)
Și, cu cât greșeși mai mult și îți accepți naturalețea, ajungi să îi tolerezi și pe alții, și să nu mai judeci aiurea orice baliverne de lucruri care nu contează. Nu te mai prea concentrezi pe aparențe și pe nimicuri. Și, brusc, conștientizezi că asta ne aduce mai aproape unii de alții…
Unde fugi așa bezmetic, omule ce suferi?!…
Nu-nțelegi că tu-ți ești cel mai bun terapeut?? Tu-ți ești sprijin și putere, Dumnezeu, duhovnic, scut. Iubește-te și-nfruntă viața, și zâmbește! Și-ai să uiți să te-ntristezi sau să te superi.
Când te-nțelegi pe-o treabă, du-o pană la capăt. Înțelege și asumă-ți riscurile de la început și gestionează-le cu simț de răspundere.
Fii rezonabil! Respectă-te!
Nu mai bate câmpii, de dragul unei porții de milă primite din postura unei victime!
Atenția forțată reprezintă energie și-adorație necuvenite. Adică viol, cu alte cuvinte.
Eram de principiul că lucrul bun trebuie făcut în tăcere. Dar mă uit cu drag la cei care fac lucruri bune din suflet, cu voluntariat, și își fac cunoscute faptele. Se promovează. Și mi-am dat seama că nu e o chestie de laudă, ci una de împrăștiere a vorbei. Că așa poate află cine trebuie: cei care au nevoie intră în beneficii, iar cei care au de dat află prin cine să intermedieze.
Apoi… mai contribuie și la starea de bine a oamenilor, în general. La sentimentul de încredere reciprocă și la unitatea colectivă. Că cică e nevoie de 5x bine ca să compenseze 1x rău, în mentatul subconștient. Humanity restored, d-astea…
Bravo vouă, celor care faceți lucruri bune și le promovați! Keep up the good work!
Ferească sfântu’ să primești ce-ți dorești, iar tu:
1. să nu știi să-l gestionezi
și/ sau
2. să nu (îl) apreciezi.
Te țin pe loc regrete și nu te lasă să trăiești?!…
Iartă ce ai de iertat (pe cel în cauză, pe tine, pe părinți, pe Dumnezeu), scutură-te de praf și mergi mai departe.
Mai rupe-ți-se de dramatism, că nu te plătește nimeni să-l joci! Prea multă disperare, în prea multe acte…
Stelele de vară-s de-o frumusețe rară…
Vine deasupra-ne Calea Lactee și împrăștie-n mijloc de noapte un mănunchi de curcubeie.
În lipsă de educație și lucru cu sinele, reperele de înțelegere reciprocă fluctuează.
Și greu mai construiești când nu te înțelegi cu ceilalți nici măcar pe lucrurile simple…
Știi momentul ăla-n care te uiți la soare cum apune și te pierzi în peisaj pentru o clipă ce pare-a fi eternitate?!… Și te cuprinde o stare de fericire tâmpă… o liniște care te poartă liber, departe, de te holbezi la cer până-n miez de noapte…
Îmi doresc să văd toți posomorâții că zâmbesc, că dau o șansă fericirii să intre-n viața lor, în percepția rutinieră, că fac din liniștea interioară un stil de viață, ținând cu dinții de ea, să nu se evapore ca orice trăire efemera. Hai, începeți și exersați zilnic, de dis de dimineața!
Tehnica de transfer a durerii zice că dacă te doare un picior și vrei să-ți treacă, lovește-te la celălalt mai tare.
Sunt câte unii oameni… muncesc în credință așa, de dimineață până seara, fără să crâcnească. Și nu cer nimic. Se bucură de orice primesc.
Eu nu știu de unde-i aduce Dumnezeu pe oamenii aștia…
La cum se-nvârte Pământul în raport cu Soarele… așa, constant și pe aceeași linie… tare mi-e că suntem făcuți la rotisor. Cineva acolo sus cred c-abia așteaptă să mănânce bezea afumată pe băț, cu iz de munți crocanți despăduriți, cu crusta prajită de orașe deșertificate și cu sos de ocean îmbrăcat în plastic. Mmmm… Yummyyy!…
„Băi baieti, ascultâ la mini o vorbâ di başi… şi zâşi câ brânza bunâ cu mânâ dibaşi si faşi.”
[Relatări din viata unui dibaci]
Iubesc solstițiul de vară. Dacă-i senin afară, după ce apune soarele, rămâne o rază de lumină, fadă, care bate pe orizontală. E ca și cum ar bate o lumină stradală din depărtare, dar uniform, pe tot peisajul. Închise-s culorile. Ceru-i aproape de noapte, cu stelele toate rămase-ancorate într-un colț de lumină de la apus. Iar conturul obiectelor tremură fin în tabloul difuz.
Femeia cu copii mici e o specie de rezolvator de probleme universal, rapid și eficient.
Închide procesul. Finalizează lucrarea. Du lucrurile la bun sfârșit, să funcționeze bine.
Ce mișto e viața când nu te interesează dacă pierzi sau câștigi, și faci totul cât poți de bine doar pentru că-ți place procesul…
Că tot trăim într-o lume plină de diversitate… mi-am dat seama că-mi place multitudinea de nuanțe pe care le văd. Fie ele bune sau rele. Fac parte din noi, din drumul nostru, din creștere.
Dar trebuie să observăm că diversitatea însăși nu aduce automat și plus valoare, dacă nu primește sens. Rămâne neutră.
Nu orice diversitate presupune implicit și creativitate. Dar creativitatea generează sigur diversitate. Și sens. Și utilitate.