Arhive categorii: Pulsiuni

Apusurile

Mă fascinează apusurile. Bine… și răsăriturile; dar oricâte-aș vedea… nu-mi găsesc prea des neuronii în dispoziția de a le savura (că se trezesc din somn abia pe la jumatea zilei).

Însă apusurile sunt delicioase. La sfarșit de zi, îți lasă loc să-ți pui gândurile-n ordine, să meditezi un pic cu gura căscată la culori și soare, să-ți faci recapitulare, să-ți extragi lecții, să-nveți din ce-ai trăit, să te lași subit scos din sărite de copilul mult iubit care nu dă doi bani pe momentul tău de meditație…

În orice variantă, apusurile produc o exclamație! Sunt ceva deosebit!

Creatorul

Inspirația curgea pe bandă rulantă, fără oprire, fără haltă.

Și nu-l aștepta nici măcar pe creator, să-nmoaie condeiul în cerneala a cărei mireasmă plutea viu, pe aer purtată, degrabă inhalată, consumată, inspirată.

[Relatări din viata unui creator]

Pisica printre barele de fier

O pisică se alintă de un gard din bare. Face onduleuri rotocoale și toarce cu un zâmbet liniștit, pasiv, pe față. Își drege parșiv mustățile în aer, ignorând în aparență privirile bălind-seduse ale unui câine fraier.

Între timp, un copil trecând pe bicicletă, fără gând, fără caschetă, din viteză sare și se-nfige cu mâinile vioaie în pretențioasa mâță. Mai că n-o jupoaie când o mângâie din buză-n ochi, pe creștet și pe burtă, ridicând-o-n aer plută, împletind-o coc – săraca, mută, tot încearcă disperată să se prindă de barele lucii – și punctând artistic, spre final, în vârful cozii.

Iubitorul

Iubea frumos și bine, cu grijă și cu dăruire… cât să ajungă fiecăruia mai mult decât îl poate ține.

Și se propaga iubirea asta de la sine; de la om la om, la pom, la animal, ținând cald tuturor. Oricărui rege sau lucru banal.

[Relatări din viata unui iubitor]

Judecativul

Dădea cu critici ca cu ciomagu și nu ezita să judece pe oricine prindea și orice trăia.

Din lipsă de iubire de sine, săracul critic suferea, și se-nfoia cu orice vorbă pe care-o cuvânta, și-n orice interacțiune nu știa să fie altfel decât agresiv.

[Relatări din viata unui judecativ]

Idealistul

Avea pretenția ca viața să rămână neschimbată, în forma cea mai blândă, cea mai colorată.

Și tare suferea când vreun eveniment trecea dincolo de limitele pe care el le controla… Plângea sufletu-năuntru-i, ca un fatalist.

[Relatări din viata unui idealist]

Pudicitatea

Când vorbim despre picanterii economice (gen, moneda Botswanei) sau de evenimente internaționale (ca ziua Peace Day), unii se rușinează, alții se inhibă, unii chicotesc și alții se atacă de zici că explodează.

Injuriile (ca și faptele pe care le exprimă metaforic) sunt mai naturale decât lipsa lor. Sunt parte din noi, din pământ. Nu ne-a forțat niciun extraterestru să le facem sau să le vorbim.

Deci, atunci când simțim pudicitatea că nu ne lasă să trăim, zic să ne punem întrebarea: ce anume din noi țipă și nu vrem să auzim?