Banii sunt o bucată de material (hârtie/ plastic/ metal…) cărora le dăm o valoare abstractă.
Cu valoarea lor putem accesa bunuri și servicii oferite reciproc. Altfel spus, chiar aceste bunuri și servicii oferite reciproc costituie ceea ce reprezintă valoare. Citește în continuare Valoarea adusă lumii
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă că permite conflictele?!… 
Sau poate chiar le generează și le întreține?!… 
Era un experiment care zicea că o mașină în stare ok poate sta abandonată-n stradă mult și bine, fără să se atingă cineva de ea. Dar, dacă mașina are un geam spart, atunci ajunge în scurt timp să fie vandalizată.
Așa e cu orice aspect al vieții. Orice mică disfuncționalitate se propagă până destabilizează la nivelul structurii de bază.
Repară totul degrabă și nu lasă nimic stricat! Că nici nu știi cum trece timpul și te trezești că te desființează…
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă că permite problemele conjugale?!…
Sau poate chiar le generează și le întreține?!…
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă că are și el chipul și asemănarea noastră?!…
Dar oare cum arată Dumnezeul animalelor, al plantelor, al râurilor și-al pietrelor?!…
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă, clar, că-i cel ce face bine.
Dar oare-o fi și cel ce face rău?
Cu puțină deschidere, putem observa că inerția vieții ne prinde din urmă și ne-mpinge să plătim direct pentru deciziile noastre. Mai că nici n-apucăm să mai lăsăm moșteniri… că viața ne grăbește să le trăim pe toate, pe repede-nainte.
Una din marile probleme pe care le avem e că nu vrem să privim pe termen lung.
Fiecare trage de egoismul propriu, să-și facă lui bine și să-și asigure, cel mult, copiii și nepoții. Mai rar să intereseze pe cineva urmările sociale și de mediu, pe termen lung. Gândește mintea inconstientă în sinea ei… „las’, că n-apuc eu să văd ce are să vină…”
Dar baiu-i că abundența informațională grăbește ritmul vieții. Ceea ce face ca acel „termen lung” să se grabească și să vină peste noi cât suntem încă în viață. Și să vedem atunci ce o să facă bunul om inconștient, trăind luxos, dar într-un mediu de viață infect, de ajunge să-i fie greață și să mai iasă din casă…
Furați de mirajul atingerii de scopuri, de conformitatea socială, de inconștientul colectiv… tindem de multe ori să valorizăm mai mult ideea de succes, decât relaționările în care evoluăm. Când, de fapt, succesul e cel relativ, iar oamenii sunt cât se poate de tangibili, sensibili și receptivi.
Empatia, blândețea, toleranța, înțelegerea sunt mai de preț ca orice alte obiective pe care le urmărim în viață.
Uneori în viață, nu contează deloc performanța și calitatea tehnică a lucrurilor. Unii oameni cu care interacționezi sunt atât de căzuți înăuntrul lor, încât tot ce au nevoie e un strop de validare, să te uiți la ei ca oameni, să le confirmi că ce fac ei și ce trăiesc e ok. Nu mai contează ce e bine și ce nu, ce e corect și ce nu, ce se pretează și ce nu.
Au doar nevoie de o picătură de normalitate și de acceptare, care să le confirme că viața lor merită trăită și că tot ce cred ei rău despre sine nu-i de fapt al lor, ci mai degrabă o proiecție a celor care le-au turnat în cap mizerie.
Ideea de câştig e o iluzie. Fiecare aparent câştig, generează o pierdere, fie tot acolo, fie în alt loc.
Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă. Totul se transformă.
Fiecare decizie e cea mai bună decizie pe care o poți lua în momentul respectiv. Trebuie asumată deplin, cu orice dorite câștiguri și orice eventuale pierderi.
Pentru certații cu matematica: aflați că orice aspect din viața voastră poate fi reprezentat matematic printr-o funcție. (Și invers, tot ce vreți să puneți în practică, poate fi modelat mai întâi matematic.)
La ce vă folosește asta? Păi, spre exemplu, ca să știți că puteți crește intuiția și capacitatea de anticipare a evenimentelor (dacă faceți derivate din funcția de bază) sau puteți dobândi cunoaștere și înțelegere asupra vieții (dacă faceți integrale din ea).
Intuiția-i o derivată, amintirea-i o integrală. Viața-i matematică.
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă că e și știință?!…
Chiar și fizică, și matematică și orice de-asta fixă, doxată cu pragmatism?… 
Sau poate chiar el se contestă pe sine, prin habotnicia științei?!…
Când vin laude și atât, primești.
Când vin laude, dar urmate de cereri (sau similar), nu mai primești.
Energia sexuală este energie creativă.
Știi s-o gestionezi… știi să creezi, să produci, să construiești, să valorifici.
[Coroborat cu faptul ca si cuvintele creează, deci… când spui băga-mi-aș/ făcea-ți-aș și alte d-astea, tu practic te pui în slujba celui pe care-l înjuri. Te angajezi, responsabil, la muncă de calitate în folosul aproapelui.] 
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… oare roșește dacă-i vorbești despre sex?!…
Sau poate… chiar și el…?!
Nimeni n-ajunge nebun, de prost.
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă, clar, că-i cel ce domolește și-mblânzește.
Se-ntâmplă uneori să trăiești în lumi paralele. Și nu mă refer aici la universuri potențiale ale fizicii cuantice, ci mai precis la setul de percepții și credințe ale celor cu care interacționezi.
Ce ești tu în realitate, uneori nu are nicio treabă cu ce cred ceilalți despre tine; și nicidecum, cu ce cred cei ce te știu doar prin prisma celor care te cunosc direct. Iar explicațiile pentru oricare dintre ei, sunt derizorii. Cel mai bine e să-ți vezi liniștit de treabă și să faci tot ce ține de tine, cat poți tu de bine.
Să fii în pace cu Dumnezeul tău e tot ce contează.
Iubirea necondiționată sună cool. Și se și simte cool. Dar mai rar ai parte.
Că pân-acolo, tre să te mai lase și omul să-l iubești. În plus, mai tre să-ți dai și tu voie să (te și îl) iubești. Și, colac 
peste pupăză 
, mai tre să-ți dea voie și viața să-l iubești.
Oricum ar fi, tu măcar poți să-ncerci. Că n-ai ce pierde. Și, clar, n-o să te plictisești. Iar, într-o zi, poate-oi avea noroc și ai să reușești.
Tot ce ai nevoie e să te cunoști pe tine bine de tot.
Și pe urmă o să vezi limpede oamenii și viața din jurul tău…
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă, clar, că-i cel care creează.
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă, clar, că-i cel ce vindecă.
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mișcă-n viața asta… înseamnă, clar, că-i cel ce iubește, mângâie și liniștește.
Obișnuiam să-l văd pe Dumnezeu în tonuri serioase, grave. Ca și cum ar fi trebuit, implicit, să-ți fie rușine când intri la el să te rogi. Că așa i se perpetuează imaginea printre noi, din inerție…
Dar acum ies cu el la un gius, la relaxare, oricând. Mă primește mereu cu un zâmbet larg pe mutră și cu brațele deschise. 
Și-mi zice… ia zi boss, cu ce te pot ajuta?!… 