Lipsa de curaj să fii cu tine provoacă și propagă dezastre.
Cănd nu-ți asumi încercările și conținuturile proprii, îi încarci și pe cei de lângă tine cu ele. Lor le va veni de două ori mai greu să și le asume, că le au și pe-ale lor și pe-ale tale. Iar dacă se-ntâmplă să fie și printre ei câte vreunii cu lipsă de curaj, atunci problema se multiplică în avalanșă.
Cu cât ești mai pragmatic și mai realist cu Dumnezeul tău, cu atât ești mai ferit să cazi în plasa unor eventuale misticisme nefondate care-ți dau târcoale.
Dacă simți că ți-ai terminat treaba pe pământ, dar nu te cheamă boss acasă, bucură-te de adierea vântului, în timp ce-ți admiri semenii cum galopează buimaci către un finish pe care nu-l văd și nu-l pot înțelege. Mai dă-te în tiribomba aia mare până se-nchide programul și rămâi cu un exces de zâmbete pe figură, cu o poveste care soto nu plictisește.
Uite… Și Iisus a dat să plece-acas’ devreme, dar s-a trezit din nou în lume, trimis să vegheze și să se bucure de viață.
A revenit el într-o formă nouă (renăscut) și cu mintea limpede… dar are de tras pe termen nedefinit, să descopere frumusețea trăirilor umane pământești autentice.
Dacă nu știi să-ți înțelegi și să-ți gestionezi trăirile, îți vine greu să duci și interacțiunile cu alții.
Cu doar un strop de empatie, însă, ajungi să simți cum evoluează fiecare pe lângă tine, anticipezi divergențele de opinie și atitudine, nepotrivirile și desincronizările, armoniile și dizarmoniile de la nivelul grupului în care te afli.
Toate astea generează stări conflictuale înăuntrul tău. Dar nu sunt ale tale. Și tocmai abilitatea de a le identifica concret, de a le separa, te ajută să știi ce ai de gestionat tu (ca lucru al tău sau de intermediere a celorlalți) și cum.
Chiar și-n cele mai senine zile, când astrele conspiră doar să facă bine, să nu deranjeze chi-ul nimănui, el se simte – cumva – victimizat, ca și cum relele (care, practic, nu există) toate i se-ntâmplă numai lui. [Relatări din viața unui uzurpat]
Cum ești cu tine ești și cu ceilalți.
Ceea ce înțelegi nu te mai sperie.
Nimeni nu te poate absolvi de la trăirea emoțiilor.
Ești în siguranță oricând, oriunde, oricum, în raport cu exteriorul. Viața (Dumnezeu) îți aduce mereu tot ce ai nevoie (fie bine sau rău), după cum consideră că e optim pentru tine.
Ceea ce te poate duce într-un spațiu de nesiguranță sunt gândurile, vorbele și faptele tale. Tot ce poate fi de temut vine din interior. Motiv pentru care trebuie cunoscut, acceptat, integrat și conștient valorificat.
Deși poate suna contraintuitiv… omului pragmatic/realist îi este mai ușor să fie spiritual decât celui visător/idealist.
Observă-l pe cel de lângă tine cum evoluează.
Nu interfera prea mult. Doar observă-l și bucură-te de moment. Pentru el (ca martor la trăirile sale) și pentru tine (ca învățăcel al vieții).
Există o serie de percepții stereotipice alandala, cum ar fi:
– Că în viață ar exista doar un (anumit) suflet pereche. L-ai ratat când a trecut pe lângă tine… Gata! Ești condamnat la singurătate eternă.
– Că Dumnezeu ar fi Citește în continuare Alandala
Economia și ecologia pornesc de la rezolvarea problemelor personale interioare (de ordin psihic și spiritual).
Picătura nu-nțelege ce decide-oceanul.
Lucrul cu informația/cunoașterea este dependent de capacitatea gestionării controlului.
Lucrul cu energia/potențialul este dependent de capacitatea gestionării lipsei controlului.
A scala nu-nseamnă să-nveți să controlezi mai mult. Ci-nseamnă să-nveți să-ți faci partea care-ți revine, atunci când ești pus în situația de a superviza dinamica unui întreg, facilitandu-i acestuia evoluția liberă, în conformitate cu principiile sale existențiale.
A scala nu-nseamnă a deține, a acumula. Ci, a facilita, a servi, a organiza.
Îngerii își au și ei mișmașurile lor.
Care-s mai greu de înțeles cu ochiul liber.
Ei joacă pe mize fine, subtile, dar ample, astronomice, desfășurate în cicluri de eternități.
Noi cu ale noastre, ei cu ale lor. Fiecare, cu ce are la-ndemână și după cum reușește să suporte rigorile legilor care-i descriu existența.
Ninsoarea, ploaia, norii te-ajută să simți aerul cu ochii.
Același alb are mai multe nuanțe și contraste, în funcție de cum bate lumina și cum este privit. Uneori e alb, alteori negru. Uneori e-același lucru, alteori e diferit. Punctual, e relativ… dar în ansamblu-i complet, formează echilibru.
Lupta cu sinele apasă cel mai greu. În lipsa ei, toate-s ușoare.
Aceasta include, dar fără a se limita la: încăpățânare, egoism, idealism, angoase întreținute artificial, lipsă de realism, auto-sabotare, auto-victimizare, lipsa iubirii de sine, sentimentul de singurătate, pretenții exagerate de la Citește în continuare Lupta cu sinele
Durerea apropie oameni care, aparent, n-ar avea mai nimic în comun.
Tot ce ai mai mult decât strictul necesar (pentru supraviețuire, confort, creștere și proiecte) servește doar orgoliului.
Degradarea are, și ea, ceva util și firesc, în esență: facilitează renașterea.
Există un preș mare, invizibil, sub care se mătură toți elefanții necesari și utili, dar nedoriți.
Tot ce ai și e mai mult decât poți duce se numește calvar, nu lux.