Nu întotdeauna știm să mergem pe pașii picioarelor noastre, pe urmele care se vor fi făcut prin propria voință, desenând pământul cu conținuturi cu prisosință de autentic, de trăire și de exprimare.

Nu întotdeauna știm să-l privim pe cel de lângă noi prin propria-i culoare, prin natura-i ferită de proiecții și de conținuturi străine oarecare, spre a-l putea iubi pentru ce e și ce poate fi. Nu știm să-l onorăm cu suficientă libertate de manifestare, ținându-l constrâns în limitele noastre personale, pe care le putem percepe.

Nu întotdeauna suntem liberi de prejudecăți și de proiecții sterpe, luptând cu demoni nevăzuți ai vieții trăite – nu prea pe-ndelete – în căutarea de iubire, de acceptare și de decizii înțelepte. Dar ne putem ierta, dând șanse de revanșă toleranței și blândeții, să ne arate calea perspectivei drepte și-a-nțelegerii concrete.