Zice Big Boss că pe el nu-l interesează cum ne facem viața pe pământ. Și cea mai de sus și cea mai de jos lui îi sunt egale. Că nu pe el îl afectează. Ci pe noi.
Și mai zice că ține doar de noi cum o facem s-arate. Că omul sfințește locul. Cum gândim, cum vorbim și cum facem, așa avem.
„De ce-mi dai mie asta, Doamne?”… mai plânge uneori sufletul tău, buimac că nu-nțelege rostul anumitor experiențe de viață.
Păi dacă nu găsești că au treabă cu tine, caută să vezi Citește în continuare Intermediari ai lui Dumnezeu
Omul sensibil și cuminte-i un golan.
Și dacă nu e, poate fi, când se satură să nu fie.
Încrederea recâștigată e mai frumoasă decât cea netrădată.
E mai matură, mai solidă, mai stabilă, mai așezată, mai calibrată, mai contractuală, mai rațională, mai asumată, mai vulnerabilă, mai masochistă, mai imperfectă și atinsă de lumesc, mai incertă, mai finită și riscantă, mai Citește în continuare Frumusețea renașterii
Acolo unde e încredere, e și compromis.
Diferența dintre o relație materială (bazată pe sex, bani, lucruri tangibile) și una spirituală (bazată pe iubire, încredere, credință și alte aspecte intangibile) e ca diferența dintre combustibilii fosili și energia electrică:
În aparență, combustibilul fosil Citește în continuare Combustibili
Frica orbește de la lucrurile bune.
Iubirea, de la cele rele.
Tu fă-te util vieții, și te caută Dumnezeu să te pună la treabă. Nu-ți face griji că rămâi nebăgat în seamă, când în jurul nostru e sete de muncă de calitate și de relaționare civilizată. Fii cea mai bună formă a ta de fiecare dată!
Fie că-s nori pe cer sau nu, soarele-i acolo, invariabil.
La fel e și cu percepția noastră asupra vieții vs. armonia obiectivă.
Aseară am agățat o carte. Am deschis-o; goală. Am luat-o cu-ncetișorul și-am scris-o.
A fost mai mult gura de mine, că mâinile nu mi-au mers atât de bine… și am lăsat-o neterminată. Dar n-am închis-o.
A zis că mai vrea o serie Citește în continuare Cartea
Asistare non-judecativă și iubire necondiționată.
Două acțiuni (una pasivă, alta activă) care curață pe dinăuntru și-mplinesc cu liniște deplină.
O comunicare ia viață după cum îl poartă inspirația pe vorbitor.
O percepție se conturează după cum evoluează atenția și firul epic în cap la interlocutor.
Noi suntem părinții și prietenii și iubiții noștri! Ne place să căutăm siguranța și puterea la alții, dar e derizoriu. Noi suntem dumnezeii noștri, cu voință, cu decizie deplină, cu libertate de mișcare și cu răspundere pentru orice acțiune gândită sau senină. Suntem frați cu toții și de noi depinde cât alegem să ne-mpărtășim iubirea, să ne facem viețile frumoase unii altora, ca să ne putem privi deschis și ferm în ochi sclipirea.
Libertatea este vitală într-o relație.
O interacțiune umană (oricum ar fi ea: sentimentală, profesională, de prietenie, parentală, etc.) se leagă și se întreține prin participare voluntară (nu impusă), în baza unor interese comune. E un parteneriat care cere înțelegere și respect reciproc, colaborare și completare, sincronizare și comunicare… mult dincolo de iubire.
E importantă și iubirea Citește în continuare Libertatea-n relații
Credința face totul.
O poți dobândi, întreține și valorifica, în oricare formă și cu orice ajutor care ți-o poate intermedia, atât timp cât rămâi conștient de mărimea forțelor divine și umil în propria micime.
Lipsa iubirii de sine e foarte perfidă.
Îți dă un sentiment de neîmplinire și insuficiență, dar nu-ți spune că la tine se referă. Te face să crezi că-i despre altii, și-ți înmoaie inima să le dai chiar și ce n-ai, de-ajungi lipit pământului pe dinăuntru, de sihastru și de gol.
Iubește-te pe tine! Și pe Dumnezeul tău din om!
Dumnezeu nu iartă, cel puțin din 2 motive:
1. Stă imparțial și neutru la evenimentele vieții. Pentru el, toate-s egale. Nu are nimic de iertat.
2. Dacă prin iertare ne scutește de suferință, noi rămânem slabi, iar el își face un defavor sieși. Fiind dependent de noi pentru materializare, are un interes direct să fim în forma noastră cea mai bună.
Iertarea e un proces catalitic intern de vindecare.
Când ești mic, nu înțelegi intuiția, dar nici nu prea contează. Că toate-s alandala și ți se dau doar pentru creștere, pentru-nvățare; abia mai târziu se limpezesc și se așază.
Când te faci mare, însă, nu numai c-o-nțelegi ca pe-o a doua limbă, dar tre’ s-o și urmezi fără să crâcnești, în orice clipă. Că vine nu neapărat pentru tine, cât pentru toata pleiada de responsabilități care-ți revine.
Dintre toate șansele de om pe care le deții, ajungi să devii ceea ce-ți dai voie și te antrenezi să fii.
Dintre toți oamenii pe care i-ai putea primi, deschide ușa celui care înțelege și face efortul de a vă păstra copii.
Când comuți punctele de sprijin de pe oameni pe Dumnezeu(ul regăsit în tine și peste tot, în afară), atunci începi să guști maturizarea liberă și ușoară.
Ce nu poate controla Dumnezeu este decizia liberului arbitru, care poate genera evoluții imprevizibile ale viitorului. Noi modelăm realitatea/ dimensiunea materială.
Pune în operă, cu maximă responsabilitate, tot ce îți spune sufletul să faci! Indiferent dacă are logică sau nu. Indiferent dacă vezi scopul final sau nu. Indiferent cât ar părea lucrurile de disjuncte și necorelate.
Viața are un mod frumos de a le alinia pe toate și de a le pregăti, în mod sincronizat, pentru scopuri mai înalte. Tu doar fii cu credință și bucură-te de viață, savurând din plin experiențele inspirate!
Nu e om care să fenteze iadul.
Și-l trăiește pe măsura faptelor… și aici, în viață, și dincolo, acasă.
E mustrarea de conștiință, durerea, boala, regretul.
Atunci când vine, un rău e mai necesar decât un bine.
Fix cum te educi să gândești și să observi viața din jurul tău, așa-ti livrează și intuiția informatii și direcții de orientare. Modalitatea de-nțelegere a vieții devine mecanism de reacție în condiții de vigilență.