Încrederea recâștigată e mai frumoasă decât cea netrădată.
E mai matură, mai solidă, mai stabilă, mai așezată, mai calibrată, mai contractuală, mai rațională, mai asumată, mai vulnerabilă, mai masochistă, mai imperfectă și atinsă de lumesc, mai incertă, mai finită și riscantă, mai Citește în continuare Frumusețea renașterii
Cu cât încerci să ascunzi mai bine, cu atât se vede mai clar și mai limpede.
Acolo unde e încredere, e și compromis.
De la a nu avea nimic până la a avea totul este, în substrat, o chestiune de gestionare a atașamentelor.
Diferența dintre o relație materială (bazată pe sex, bani, lucruri tangibile) și una spirituală (bazată pe iubire, încredere, credință și alte aspecte intangibile) e ca diferența dintre combustibilii fosili și energia electrică:
În aparență, combustibilul fosil Citește în continuare Combustibili
Cele mai faine meciuri ies cu cei pe care-i iubești.
Frica orbește de la lucrurile bune.
Iubirea, de la cele rele.
Tu fă-te util vieții, și te caută Dumnezeu să te pună la treabă. Nu-ți face griji că rămâi nebăgat în seamă, când în jurul nostru e sete de muncă de calitate și de relaționare civilizată. Fii cea mai bună formă a ta de fiecare dată!
Ia aminte la oamenii de lângă tine, că așa cum îi ai, îi percepi și-i savurezi, tot așa o să-ți rămână și-n minte și te vor ajuta atunci când nu i-oi mai avea.
Fie că-s nori pe cer sau nu, soarele-i acolo, invariabil.
La fel e și cu percepția noastră asupra vieții vs. armonia obiectivă.
Aseară am agățat o carte. Am deschis-o; goală. Am luat-o cu-ncetișorul și-am scris-o.
A fost mai mult gura de mine, că mâinile nu mi-au mers atât de bine… și am lăsat-o neterminată. Dar n-am închis-o.
A zis că mai vrea o serie Citește în continuare Cartea
Dacă reziști Lunii, îți controlezi chemările.
Dacă i te supui, îți valorifici oportunitățile.
Pentru dependenți și dependente cu porniri inconștiente, care se mișcă și se pozează în contexte și posturi nu prea decente, e necesar să înțeleagă pe-ndelete că aprecierile-aparente venite din împrejurimea socială nu compensează lipsa de iubire parentală, de cuplu sau de sine. Doar trădează trăsături intime fine și dezonorează big time, contra unor împliniri infime.
Asistare non-judecativă și iubire necondiționată.
Două acțiuni (una pasivă, alta activă) care curață pe dinăuntru și-mplinesc cu liniște deplină.
Ai vreun talent cu care faci rău fără intenție?!…
În fiecare din noi se găsește un mic Iuda care livrează involuntar câte o lecție. E ca și cum viața ne face cobai pentru o clipă, ca să facilităm deodată-n pripă deschiderea și evoluția celor de lângă noi.
Iartă-te și iubește-te! Și nu le lua prea grav, c-ajungi hulit de gânduri și de conștiință cu nuanță de strigoi.
O comunicare ia viață după cum îl poartă inspirația pe vorbitor.
O percepție se conturează după cum evoluează atenția și firul epic în cap la interlocutor.
Noi suntem părinții și prietenii și iubiții noștri! Ne place să căutăm siguranța și puterea la alții, dar e derizoriu. Noi suntem dumnezeii noștri, cu voință, cu decizie deplină, cu libertate de mișcare și cu răspundere pentru orice acțiune gândită sau senină. Suntem frați cu toții și de noi depinde cât alegem să ne-mpărtășim iubirea, să ne facem viețile frumoase unii altora, ca să ne putem privi deschis și ferm în ochi sclipirea.
Urându-l, furându-l, lovindu-l pe cel de lângă tine îți faci un rău ție.
Pe lângă că te supui la efortul gestionării unor conținuturi psihice și spirituale negative, mai deteriorezi și condițiile mediului în care trăiești.
Deci, dacă nu din iubire, măcar din egoism, fă bine oamenilor!
Libertatea este vitală într-o relație.
O interacțiune umană (oricum ar fi ea: sentimentală, profesională, de prietenie, parentală, etc.) se leagă și se întreține prin participare voluntară (nu impusă), în baza unor interese comune. E un parteneriat care cere înțelegere și respect reciproc, colaborare și completare, sincronizare și comunicare… mult dincolo de iubire.
E importantă și iubirea Citește în continuare Libertatea-n relații
Credința face totul.
O poți dobândi, întreține și valorifica, în oricare formă și cu orice ajutor care ți-o poate intermedia, atât timp cât rămâi conștient de mărimea forțelor divine și umil în propria micime.
Când ajungi să-ți ții sub control nevoile primare (siguranță, odihnă, hrană, sex, plăcere, limpezimea minții, ușurința sufletului) începe partea de viață echilibrată, în care poți produce liniștit, indiferent de furtunile care te-nconjoară.
A le ține sub control înseamnă să le stăpânești, nu să le ghiftuiești. Adică să le dai suficient cât să te mențină funcțional și productiv, dar întotdeauna mai puțin decât ți-ar cere ele impulsiv, mințindu-te parșiv că sațietatea îți menține starea de bine. Altfel, te controlează ele pe tine.
Se-ntâmplă uneori ca migrene să coexiste cu stări de excitare. E ca atunci când vrei un om de nu mai poți, dar fugi cât poți de tare. L-ai vrea-n carne și oase, să-l savurezi, să-l devorezi, chiar și fără vreo tatonare, dar nu te lasă creierul să te flexibilizezi, s-acomodezi principii, frici sau șanse de eroare la-ncercare. Și uite-așa îngheață neuronii toți că nu primești chemarea, blocat într-o credință care-ți suscită disperarea.
Simți un nerv că se zbate și nu te lasă liniștit? Caută să vezi ce anume-ți cere înăuntru pace (cu tine și cu Dumnezeul tău). Negociază un pic acolo, adu în echilibru și totul se va limpezi. Și orice tensiune din tine sau de-afară se va risipi.
Lipsa iubirii de sine e foarte perfidă.
Îți dă un sentiment de neîmplinire și insuficiență, dar nu-ți spune că la tine se referă. Te face să crezi că-i despre altii, și-ți înmoaie inima să le dai chiar și ce n-ai, de-ajungi lipit pământului pe dinăuntru, de sihastru și de gol.
Iubește-te pe tine! Și pe Dumnezeul tău din om!
Îi purta pe toți în spate. Îi hrănea, le asculta poveștile și-i mângâia cu șoapte. Li se făcea cunună și-i ajuta să crească-ncetișor, în tihnă, cu dedicare și cu spor.
[Relatări din viața unui susținător]