Unde-s trei gunoaie aruncate, mai are loc și al patrulea.
Cam așa e și cu societatea și cu mediul în care trăim. Omul completează cu mizerii în gramada fără vârf… nu neaparat din rea voință, cât din inerție, din obișnuință.
Acasă, e simplu: fiecare știe că ducerea gunoiului la ghenă intră-n responsabilitatea sa.
Însă-n viață, în societate, toți cred că responsabilitatea curățeniei revine altcuiva.
Cu un pic de expunere la frig și cu respirații ample, pregătești corpul pentru iarnă. (Și câștigi, în plus, o grămadă de alte beneficii, după cum puteți afla de la olandezul Wim Hof.)
Așa e cu orice disconfort sau frică: cu cât le-nfrunți mai mult, voluntar, cu atât devin obișnuințe și prinzi antrenament în a le gestiona, percepându-le ca pe normalități atunci când se încumetă să se instaleze-n viața ta.
Cu cat iți dai voie mai liber să greșești, cu atât devii mai tolerant cu oamenii și cu viața, înțelegându-le ritmul și perfecțiunea.
Desigur, asta nu înseamnă că ești absolvit de la a-ncerca mereu să faci cât poți tu de bine tot ceea ce ține de tine.
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mişcă-n viața asta… înseamnă c-o fi-n fiecare dintre noi?!… 
Adică chiar şi-njură şi se gândeşte la tot felul de prostii şi bazaconii?!… 
Dacă crezi că ceva există, dar în realitatea obiectivă de fapt nu există… tu nu pierzi nimic. (Ba chiar, din punct de vedere psihologic, credința îți poate fi pârghie ajutătoare de programare neuro-lingvistică.)
Însă, dacă nu crezi că acel ceva există, el fiind prezent în realitatea obiectivă… tu pierzi totul și bănănăi orb, închis ermetic într-un glob de sticlă.
Ce este un sfânt? Sau un înger? Sau un oricare din ăsta sacru de talie-naltă, la care ne rugăm să ne ajute?
Este un simbol al unui tip de energie. Este un suflet de om care a trăit cândva pe pământ și a dus mai toată viața lui slujind într-o anumită direcție. Unul a vindecat, altul a fost curajos și a luptat, altul a facilitat relațiile de iubire, și tot așa. Faptele lui – fiind foarte multe și făcute din tot sufletul și cu toată dedicarea – au ancorat de numele lui respectivele nuanțe, transformându-l într-o categorie, într-un stereotip, într-un concept. Citește în continuare Sfinți și îngeri
Omu’ lu’ Dumnezeu… ești și tu, sunt și eu, suntem toți.
Oricum ar arăta conștiința asta superioară de o numim noi Dumnezeu, se manifestă cel mai pregnant în viețile noastre, prin oameni. Că de-aia se zice să-ntorci și obrazul celălalt… nu ca să-ți tăbăcești pomeții, ci ca să înțelegi că tot ce ți se-ntâmplă-i dat de la și prin Dumnezeu, chiar dacă-ți convine sau nu. Citește în continuare Omu’ lu’ Dumnezeu
La ce bun să-ți dezvolți autonomia?
Păi, poate pentru ca:
– să nu mori de foame cu piața la trei pași și cu frigiderul lângă tine.
– să știi ce-ți place-n viață și ce-ți face bine. Citește în continuare Despre autonomie
Ce face rating e forma, nu conținutul. (De unde și marketingul – care se ocupă cu modelarea formei pentru prezentarea cât mai inteligibilă și atractivă a conținutului.)
Însă, gestionarea formei nu e o chestiune care ține doar de tehnică, ci și de creativitate și de inspirație. Originalitatea de a scoate în evidență un anumit aspect al conținutului este ceea ce dă o savoare aparte procesului comunicării. (Avem cu toții la dispoziție aceleași litere și cuvinte; însă ceea ce face diferența dintre comunicatori constă în modul în care aceștia le ordonează în fraze, și-n logica pe care le-o imprimă.) Citește în continuare Forma și conținutul
Găsești în scripturi expresii pline de metafore, din care – dacă le iei în cel mai simplu sens al lor – înțelegi chestii despre viață mai limpede și mai profund decât chiar și dacă le-ai găsi explicate de știință.
La rândul ei, știința are frumoasa abilitate de a demonstra matematic existența fenomenelor, punând dovezi palpabile în mâna necredincioșilor.
Secretul cunoașterii, însă, constă în cuplajul celor două (spiritualitatea și știința) și a oricăror alte perspective analitice și experiențiale, din care alegem a ne poziționa-n raport cu viața.
Spiritualitatea + Ştiința = l.o.v.e. din aia cu armonie şi cu trăit în fericire pân’ la adânci bătrâneți.
Înțeleg că-s hormonii-n acțiune… dar atitudinile astea de „noi împotriva lumii” pe care le au unii tineri (mai ales, influensări) nu fac bine nimănui.
În primul rând, pentru că nu mai e vremea de „revoluții”. Azi, lucrurile sunt în schimbare continuă, asumată, muncită, fluentă, naturală, propagată și asimilată pe termen lung. Iar, în al doilea rând, pentru că noi ÎMPREUNă cu lumea construim. Toți, deodată. Citește în continuare Înfruntă direct adversarul
Ceva nu merge bine-n suflețel acolo, în starea de spirit, şi dereglează liniştea interioară?
Chilleanu! Mergi şi dormi. Şi te relaxează. Deturează motoraşul şi bucură-te de momentul prezent. Ancorează-te-n natură şi respiră lent, admiră un apus, nişte valuri haotice la mare, sau escaladează un munte sălbatic şi rebel, tolănit zen la soare.
Multe dintre fenomenele/ manifestările aparent patologice pe care le trăim – depresii, ADHD, stres, burnout, consumerism, doping, s.a. – sunt forme de reacție la cantitatea imensă de noutăți pe care le avem de gestionat în actualul stil de viață.
Ajungem să trăim acum într-un an, cât trăiam înainte-n zece vieți. Iar corpul se străduiește să gestioneze abundența informațională, să o digere, să o asimileze, să țină pasul cu viteza crescută a societății, să se adapteze, făcând eforturi care îi depășesc pragurile de toleranță dobândite de-a lungul timpului.
E un trend în lume, se pare… că dacă zici o prostie, cică măcar s-o zici cu convingere.
Ei… mie mi-ar plăcea să-l aplice, cu-ncredere, mai ales oamenii inteligenți și capabili, care pocnesc de pricepere…
Dacă nu ne dăm voie să greşim cu convigere, nu evoluăm.
E o-ntrebare ca aia din Matrix, cu blue pill sși red pill. Zice că… ce preferi: să știi ce e bine și ce-i rău sau să fii fericit?
Fii U. B. Thor!
Un fel de Chuck Norris al blândeții, care dă cu ciocanu’ de iubire în aproape și-n popor.
Fii Millo Steve!
Un fel de Chuck Norris al dăruirii, întotdeauna necondiționat și proactiv.
L-ați văzut vreodată pe Dumnezeu Cuvântul?
E un individ ca la vreo trei vorbe-nălțime și vreo două-n rotujime… iese nestigherit din gurile noastre și creează subit, fix ața cum l-am gândit.
Se lăsa purtat pe valu’ vieții, stând în plută, ca băeții. Și viața i le aducea pe toate ca pe tavă, în mod corespunzător.
[Relatări din viața unui plutitor]
Totul stă în gestionarea atașamentelor.
Energia e potențial.
Materia-i manifestare.
Informația e relatare.
Când eram copil și mergeam pe la vreun recital de muzică clasică, persoana care prezenta avea mereu talentul să-mi strice curiozitatea și descoperirea. Fără intenție, evident. Dar zicea cam așa: „Inchideți ochii și imaginați-vă povestea relatată prin sunete. Urmariți aventura, evoluția, priviți cu ochii minții!”
Și-i închideam. Și așteptam. 
Și, evident, nu vedeam nimic în afară de sunetele cărora – nici lor – nu prea le găseam sensul. Poate vi s-a întâmplat și vouă (sper; ca să nu fi fost singurul copil cu predispoziții de programator). Citește în continuare Odă muzicii
Avea de toate, dar nu putea de ele să se bucure. Nu-nțelegea nici el de ce-năuntru era întristat.
Sentimente șterse, dar profunde-i dădeau rupere de suflet și-l țineau paralizat.
[Relatări din viața unui deprimat]
Vrei să stai tolănit în hamac și să vezi în jurul tău cum le face viața pe toate? Să-ți vină inspirație când vorbești, ușurință în fapte și multe altele ce par a se rezolva mai degrabă de la sine decât prin străduința ta asudătoare?
Invocă inerția și totul se face cât ai bate din palme!… Citește în continuare Mama făcăturii
Vrei sa fii model?… Inspiră! Și e valabilă și reciproca: atenție că, dacă ești model, inspiri!
Până mai ieri, mass-media era principalul responsabil de educația populației mature. [Asta, în lipsa unor programe de învățare continuă (long-life-learning), aplicate uniform la nivel național.] Bine… încă este, în continuare, unul din principalii formatori ai adulților, iar starea deplorabilă de educație a societății i se datorează în mod majoritar. Citește în continuare Inspiri prin orice faci